Ucraina anunță că a lovit una dintre cele mai vechi nave ale flotei ruse din Marea Neagră, în portul Sevastopol

Ucraina anunță că a lovit una dintre cele mai vechi nave ale flotei ruse din Marea Neagră, în portul Sevastopol

Ucraina a anunțat duminică, 21 aprilie, că marina sa a lovit în peninsula anexată Crimeea o navă de salvare aparținând flotei ruse din Marea Neagră, avariind-o astfel încât să nu mai poată fi folosită, informează agenția France Presse.

Marina rusă folosea nava Kommuna pentru lucrări de mare adâncime

Kievul nu a precizat unde a avut loc atacul, dar imaginile de pe rețelele de socializare care ar fi fost filmate în portul Sevastopol din Crimeea arată o navă în flăcări.

„Astăzi, Marina ucraineană a lovit nava de salvare rusă Kommuna în Crimeea ocupată temporar”, a afirmat Ministerul ucrainean al Apărării, într-un comunicat.

Marina rusă folosea nava Kommuna pentru lucrări de mare adâncime – inclusiv pentru ridicarea submarinelor și a încărcăturilor scufundate – și era una dintre cele mai vechi aflate în serviciu, a precizat ministerul ucrainean.

Nava a fost construită în 1912 și a fost lansată la apă în anul următor.

În 1915, ea a intrat în dotarea marinei ruse. Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a declarat că pagubele provocate de atac sunt neclare, dar că nava „nu mai este capabilă să își îndeplinească sarcinile”.

„Acest lucru va continua să se întâmple până când rușii vor rămâne fără nave sau vor părăsi Crimeea”, a amenințat Pletenciuk. Guvernatorul instalat de ruși la conducerea Sevastopolului, Mihail Razvozhayev, a declarat anterior că armata Moscovei a „respins un atac cu o rachetă antinavă” asupra unui vas din port.

Guvernatorul nu a precizat ce navă a fost atacată, dar a spus că „fragmentele căzute au provocat un mic incendiu, care a fost stins cu promptitudine”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *