Ucraina presează Occidentul să-i transfere cele 300 de miliarde de euro din rezervele Rusiei şi reclamă că nu a primit 16 miliarde de euro colectate de UE

Ucraina presează Occidentul să-i transfere cele 300 de miliarde de euro din rezervele Rusiei şi reclamă că nu a primit 16 miliarde de euro colectate de UE

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a cerut luni din nou statelor occidentale să transfere Kievului cele circa 300 de miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate ca urmare a sancţiunilor.

Opţiunea transferului banilor Rusiei către Ucraina ar putea slăbi inclusiv a moneda euro

„Ajutorul partenerilor noştri este un instrument extrem de important, dar avem nevoie de predictibilitate şi de stabilitate indiferent de perioadă, de fluctuaţiile politice, de ciclurile electorale care au loc în lume”, a explicat prim-ministrul ucrainean la o conferinţă de presă.

Anul acesta au loc zeci de alegeri în statele aliate Ucrainei, inclusiv în SUA, principalul său susţinător militar, iar incertitudinea pe care aceste alegeri le implică asupra continuării acestui sprijin „reprezintă un mare stres pentru partenerii noştri, la fel şi pentru noi”, remarcă premierul ucrainean.

În aceste condiţii, argumentează el, „confiscarea activelor ruseşti ar trebui să fie o sursă fiabilă de sprijin pentru statul nostru şi pentru finanţarea reconstrucţiei noastre”.

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia şi gestionată de casa de compensare Euroclear.

Opţiunea confiscării acestor active şi a transferului lor către Ucraina, dorită de numeroşi politicieni occidentali, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro.

În plus Moscova a ameninţat cu măsuri „dureroase” dacă o asemenea idee va fi pusă în practică.

Ucraina spune că nu a primit banii colectați în numele ei

„Confiscarea ansamblului bunurilor ruseşti îngheţate „ne interesează din două motive: primul este că avem nevoie de ele, şi al doilea pentru că ar fi o pedeapsă pentru agresorul rus”, care „trebuie să plătească” pentru invazia sa în Ucraina, a mai spus premierul Denis Şmîhal.

Pe de altă parte, acesta a declarat că Ucraina nu a primit peste 16 miliarde de euro fonduri colectate de Polonia şi de Comisia Europeană la două conferinţe ale donatorilor care s-au desfăşurat la Varşovia în anul 2022.

„Aceste fonduri au fost colectate. Potrivit informaţiilor noastre, peste 10 miliarde de euro la prima (conferinţă) şi peste 6 miliarde la a doua”, a indicat premierul ucrainean, citat de Hotnews.

Aceste fonduri „au fost colectate de Polonia împreună cu Comisia Europeană pentru sprijinirea Ucrainei”, dar „noi nu ştim ce s-a întâmplat cu aceste fonduri. Cum au fost ele cheltuite, pe cine au susţinut? Ucraina nu a primit nimic”, potrivit lui Denis Şmîhal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *