Ultim omagiu în memoria lui Nicolae Manolescu, luni, la Ateneul Român. Criticul literar va fi înmormântat la Râmnicu Vâlcea

Ultim omagiu în memoria lui Nicolae Manolescu, luni, la Ateneul Român. Criticul literar va fi înmormântat la Râmnicu Vâlcea

Persoanele care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Nicolae Manolescu o pot face luni, la Ateneul Român, a anunțat Uniunea Scriitorilor din România, într-un mesaj citat de Agerpres.

„Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, acad. Nicolae Manolescu, o pot face luni, 25 martie, între orele 11.00 şi 14.00, la Ateneul Român”, scrie în mesaj.

Totodată, Uniunea Scriitorilor din România anunță că înmormântarea va avea loc marţi, 26 martie, de la orele 12,30 la Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea.

„Uniunea Scriitorilor va pune la dispoziţie celor care doresc să participe două autobuze care vor pleca de la sediul Uniunii Scriitorilor marţi, 26 martie, ora 9,00″, mai scrie în mesajul citat.

„Cel mai important critic român de după Al Doilea Război Mondial”

Criticul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă, 23 martie, la Spitalul Elias din București, a anunțat instituția într-un comunicat.

„Cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului „România literară”, critic și istoric literar de mare reputație, una dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din toate timpurile”, a transmis și Uniunea Scriitorilor din România.

„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis, la rândul său, criticul literar Mircea Mihăieş, într-un mesaj preluat de Agerpres.

Totodată, pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a anunțat și el decesul: „Unul dintre marii critici literari și profesori ai culturii române, Nicolae Manolescu, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, în urma unui stop cardiac. Îi voi păstra amintirea vie.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *