Umbra lui Viktor Orban planează asupra cumpărării Euronews. Preluarea a vizat reducerea „simpatiei de stânga” din presă (investigație)

Umbra lui Viktor Orban planează asupra cumpărării Euronews. Preluarea a vizat reducerea „simpatiei de stânga” din presă (investigație)

Entităţi apropiate de premierul ungar naționalist Viktor Orban au participat, în urmă cu doi ani, în secret la preluarea principalului post TV de ştiri european, Euronews, aflat în dificultate financiară, conform unei investigaţii realizate de presa din mai multe țări, scriu vineri AFP și Agerpres.

Oficial, fondul de investiţii Alpac Capital, cu sediul în Portugalia, a achiziţionat o participaţie majoritară la Euronews în iulie 2022, pentru o sumă de aproximativ 170 de milioane de euro.

Tranzacţia fusese validată în mai 2022 de Ministerul francez al Finanţelor, în contextul în care Euronews, ce îşi are sediul la Lyon, este o companie de drept francez într-un sector strategic, cel al mass-media.

Cel puţin o treime din fonduri provin din surse legate de Viktor Orban, au dezvăluit joi site-ul maghiar de investigaţii Direkt36, cotidianul francez Le Monde şi săptămânalul portughez Expresso.

Fondul Szechenyi din Ungaria, un organism aflat la momentul tranzacţiei sub tutela unei fundaţii prezidate de ministrul economiei, Mihaly Varga, a contribuit cu 45 de milioane de euro, conform unor documente interne.

O prezentare PowerPoint „strict confidenţială” obţinută de Direkt36 sugerează că în decizie au jucat un rol şi considerente de ordin politic. Unul dintre obiectivele operaţiunii a fost reducerea „simpatiei de stânga” din mass-media, deoarece Euronews este „influent asupra politicilor UE”.

Directorul Alpac Capital, Pedro Vargas David, este, de asemenea, fiul fostului europarlamentar Mario David, fost consilier şi prieten personal al lui Orban.

Principalul partener în operaţiunile de comunicare ale guvernului ungar, New Land Media, a acordat un împrumut de 12,5 milioane de euro unei filiale maghiare a Alpac Capital implicată în achiziţie, a confirmat proprietarul său, Gyula Balasy, pentru Direkt36.

O sursă din interior citată de publicaţie a declarat că este evident că ordinul de finanţare a investiţiei a venit „de sus”.

Budapesta spune că „nu ştie” de acord

După revenirea la putere a lui Viktor Orban, în 2010, peisajul mediatic a fost profund remodelat: mass-media publice au devenit releul politicii oficiale, în timp ce apropiaţi ai guvernului au cumpărat părţi întregi din sectorul mass-media privat.

Chestionat de AFP, secretarul de presă al lui Viktor Orban, Bertalan Havasi, a declarat că guvernul ungar „nu ştie” de acord.

Jurnaliştii Euronews contactaţi de Le Monde afirmă că, pentru moment, nu au constatat nicio influenţă editorială asupra subiectelor maghiare sau europene.

Cu toate acestea, unii jurnaliști s-au plâns de intervenții pe teme sensibile privind Marocul, Arabia Saudită, Qatarul și Azerbaidjan. Toate aceste țări finanțează Euronews prin „parteneriate”, menite să compenseze subvenția anuală de 20 de milioane de euro pe care Comisia Europeană o plătește până în 2024, notează Le Monde.

Furnizând informaţii unui număr de peste 400 de milioane de gospodării din 160 de ţări, Euronews a trecut printr-o serie de restructurări începând din 2020, personalul fiind redus la jumătate, iar o redacţie a fost redistribuită la Bruxelles, cât mai aproape posibil de instituţiile europene.

Euronews a început să emită în luna mai 2022 și în România, în urma unui parteneriat cu Universitatea Politehnică București.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *