Un adolescent din București a încercat să-și omoare dealerul ca să nu-i plătească drogurile. Tânărul a fost arestat preventiv

Un adolescent din București a încercat să-și omoare dealerul ca să nu-i plătească drogurile. Tânărul a fost arestat preventiv

Un tânăr de 17 ani este acuzat de procurori că l-a atacat cu maceta pe dealer-ul său de droguri, a relatat Realitatea Plus. Dealer-ul a scăpat cu viață, iar adolescentul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală contra minorului pentru tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

„La data de 05.02.2024, în jurul orei 04:45, în timp ce se afla pe o alee pietonală din București, sector 2, după ce în prealabil se înarmase cu o macetă, inculpatul (în vârstă de 17 ani) s-a întâlnit cu persoana vătămată (în vârstă de 17 ani) și a lovit-o în mod repetat cu maceta în cap, deposedând-o în aceste împrejurări de o sumă de bani”, a transmis PTB, miercuri, 14 februarie.

În urma loviturilor repetate cu maceta, dealerul a suferit mai multe răni la cap, iar adolescentul „a acceptat posibilitatea survenirii decesului victimei, care nu s-a produs din hazard și datorită îngrijirilor medicale primite”.

Tânărul a fost inițial reținut, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *