Un afacerist român condamnat în țară și fugar în Baleare angaja români și-i plătea cu maxim 250 de euro pe lună. Unul a primit doar 50 de euro salariu

Un afacerist român condamnat în țară și fugar în Baleare angaja români și-i plătea cu maxim 250 de euro pe lună. Unul a primit doar 50 de euro salariu

Poliția Națională din Manacor, al treilea oraș ca mărime de pe insula Mallorca, din Baleare, a arestat un om de afaceri care plătea salarii de un euro pe oră lucrătorilor săi. Suspectul, un român care se afla sub un mandat internațional de arestare, i-a păcălit pe mai mulți compatrioți să vină la muncă în Mallorca, scrie cotidianul Diario de Mallorca.

Odată muncitorii ajunși pe insulă, angajatorul român nu a respectat condițiile convenite și a plătit salarii care nu ajungeau la 250 de euro pe lună, în condițiile în care lucrătorii lui munceau până la 50 de ore pe săptămână. Acum, românul este acuzat de o infracțiune împotriva drepturilor lucrătorilor.

Ancheta a durat șase luni, potrivit Poliției Naționale, și a culminat la începutul lunii cu arestarea acuzatului, la Santa Ponça, în Calviá. Suspectul a recrutat persoane specializate în sectorul construcțiilor din România și le-a promis condiții bune de muncă, precum și obținerea unui permis de ședere, salarii foarte bune și sprijin financiar.

Românul le-a dat viitorilor angajați instrucțiuni despre cum să vină în Mallorca în calitate de turiști, ce documente ar trebui să aducă și ce ar trebui să spună, pentru a putea trece granița. Când au ajuns în Manacor, i-a dus să lucreze la construcția și renovarea hotelurilor. Condițiile reale au fost foarte diferite de cele promise. Programul de lucru a depășit 50 de ore pe săptămână, iar salariul lunar nu a ajuns la 250 de euro pe lună. Unele dintre victime abia dacă primeau 50 de euro pe lună.

Anchetatorii au fost surprinși de faptul că acuzatul i-au folosit pe acești lucrători, aflați în situație ilegală, pentru a participa la demonstrații în fața unui hotel din zonă, pentru a cere niște plăți de la proprietar, cu promisiunea că dacă vor participa la aceste proteste, le va plăti salariile. Pentru a face acest lucru, le-a pus la dispoziție tricouri și bannere și a contactat mass-media, pentru a da impact cererilor lor.

Până în prezent, Poliția a localizat șase victime ale acestui om de afaceri, care se află în Spania fără resurse, deoarece trebuiau să acopere cheltuielile de călătorie și de trai din banii primiți de la angajator. De asemenea, le lipsește permisul de ședere, ceea ce îi împiedică să își găsească ceva de lucru.

Suspectul, care a fost arestat în data de 7 noiembrie, a fost pus la dispoziția Curții Naționale, întrucât pe numele lui există o cerere de extrădare din România, unde trebuie să execute o pedeapsă cu închisoarea. Judecătorul a dispus deocamdată încarcerarea sa în penitenciarul Palma.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *