Un american riscă până la cinci ani de închisoare după ce s-a îmbarcat într-un avion fără bilet

Un american riscă până la cinci ani de închisoare după ce s-a îmbarcat într-un avion fără bilet

Wicliff Yves Fleurizard, un tânăr de 26 de ani din Texas, a fost arestat duminică în Salt Lake City, după ce s-a îmbarcat pe un zbor Delta Air Lines folosindu-se de o fotografie făcută la biletul unui alt pasager, relatează Bussines Insider.

Potrivit unei plângeri depuse luni la Tribunalul Districtual al SUA din Utah, tânărul este acuzat de călătorie clandestină pe o aeronavă, iar dacă va fi găsit vinovat riscă o amendă și până la cinci ani de închisoare.

Potrivit camerelor video de supraveghere din aeroport, tânărul a fost filmat în timp ce făcea fotografii cu telefoanele sau cu biletele de îmbarcare ale mai multor pasageri care nu erau atenți, inclusiv al unei minore.

Apoi, suspectul s-a urcat în avion „folosind telefonul ca bilet”, profitând și de faptul că, de obicei, agenții de la poarta de îmbarcare nu verifică identitatea persoanelor pentru cursele interne.

Cum s-a urcat în aeronavă, Wicliff Yves Fleurizard s-a dus la toaleta din față, unde a rămas până când ușile avionului au fost asigurate pentru decolare, conform plângerii federale. 

Apoi s-a îndreptat spre toaleta din spatele avionului. Când a ieșit din baie, un însoțitor de bord a observat că nu erau locuri disponibile în avion.

A fost prins după ce i-a dat însoțitorului un număr fals de loc. Deoarece bărbatul nu era autorizat să fie la bord, aeronava s-a întors la poarta de îmbarcare. 

A mai încercat să se îmbarce fără bilet pe două cusre anterioare

Tânărul de 26 de ani a fost escortat din avion și a fost luat în primire de oamenii legii. La audieri, acesta le-a spus polițiștilor că a vizitat statul Utah pentru un concurs de snowboard și că se grăbea să ajungă acasă pentru a-și revedea familia. 

De asemenea, suspectul le-a spus polițiștilor că a mai încercat să urce în două curse anterioare și că regretă fapta, dar voia „doar să ajungă acasă” cât mai repede.

În plus, a precizat că are un „buddy pass” Southwest Airlines, un bilet gratuit sau cu reduceri mari de preț pe care angajații îl pot da prietenilor și familiei.

Delta Air Lines a transmis pentru USA Today că în acest moment „cooperează cu forțele de ordine și cu agențiile federale”.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *