Un bărbat a amenințat cu un briceag, în mall Promenada! Echipele antitero ale SRI au intervenit prompt

Un bărbat a amenințat cu un briceag, în mall Promenada! Echipele antitero ale SRI au intervenit prompt

Potrivit Poliţiei, scandalul a fost declanșat de doi adolescenți care au început să se ia de două fete aflate la o masă alăturată. În momentul în care unul din adolescenți a început să arunce cu mâncare în fete, un bărbat a intervenit să calmeze situaţia. La scurt timp însă acesta s-a trezit ameninţat cu un briceag de unchiul celor doi minori. 

„La data de 17 decembrie 2023, în jurul orei 19.00, Poliția Capitalei – Secția 1 a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se afla la etajul al 3-lea din incinta unui centru comercial situat în Sectorul 1 a intervenit pentru aplanarea unui conflict între 4 minori (2 fete și 2 băieți). 

La fața locului s-au deplasat polițiștii secției menționate și au stabilit că, în urma unui conflict spontan, între bărbatul care a intervenit inițial și un alt bărbat, care este ruda unuia dintre minori, cei doi s-ar fi agresat reciproc, iar acesta din urmă l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător, după care ar fi părăsit incinta.

În cauză se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul Secției 1, pentru depistarea bărbatului, stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliția.

„În Promenada Mall in urma unei altercații, un tip a scos un briceag şi amenința in gura mare că îl taie pe cel care a intrat din greșeala în el.

Asta se întâmpla de fata cu copiii care stăteau la masa, la etajul 3 în zona restaurantelor. Copii de pana în 10 ani. La un metru distanță de ei.

Tipul agresat a evitat incidentul. Agresorul şi a continuat drumul sfidant orice-i iesea in cale cu briceagul deschis.

În următoarele 10 minute Mall-ul a fost asaltat de un raid al trupelor SRI – Serviciul Român de Informații Brigada Antitero care-l cautau pe agresor.

Nu știu daca l-au prins, dar sper că mizeria să înfunde pușcăria. Big shout out pentru băieții de la SRI Antitero care au venit mai repede decât livrările de la Pizza Hut”, a scris un martor pe Facebook. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *