Un bărbat din Argeș, reținut după ce și-a înjunghiat mortal vecinul cu care băuse până târziu, în noapte

Un bărbat din Argeș, reținut după ce și-a înjunghiat mortal vecinul cu care băuse până târziu, în noapte

Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, 2 iulie, în localitatea Mălureni, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că şi-a ucis cu un cuţit consăteanul chiar în locuința acestuia, în urma unui conflict, transmite News.ro.

Crima a avut loc în jurul orei 02:00, iar polițiștii au fost sesizați prin apel la 112. Potrivit polițiștilor, bărbatul se afla la locuinţa vecinului său, de 67 de ani, și au băut împreună. La un moment dat, cei doi s-au luat la ceartă, iar suspectul l-a înjunghiat pe vecinul său.

Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care cei doi s-au luat la ceartă. Bărbatul de 39 de ani a fost dus la sediul poliţiei, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore pentru infracţiunea de omor,

Potrivit unor surse judiciare ciatate de News.ro, agresorul a mai făcut închisoare pentru furt și fusese reabilitat.

Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *