Un bărbat drogat a furat o mașină, cu care a lovit o persoană și trei autoturisme înainte de a fi prins de polițiști, în Timișoara

Un bărbat drogat a furat o mașină, cu care a lovit o persoană și trei autoturisme înainte de a fi prins de polițiști, în Timișoara

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a furat, sâmbătă, mașina unui curier din fața unui restaurant de pe bulevardul Sudului din Timișoara, apoi a dat peste o persoană ce a încercat să-l oprească și a pornit într-o cursă prin oraș, informează Timiș Online.

Curierul coborâse să preia o comandă, lăsând mașina cu cheile în contact și porbagajul deschis. Hoțul a profitat de ocazie și s-a suit în mașină, apoi a dat în marșarier și l-a lovit pe un angajat al restaurantului, care l-a văzut și a încercat să îl oprească.

Un echipaj de poliție l-a observat și a plecat în urmărirea suspectului. În încercarea de a scăpa, bărbatul a lovit alte trei mașini, înainte de a abandona autoturismul.

După ce a fost reținut de polițiști, bărbatul a fost supus testului pentru consumul de droguri, unde a ieșit pozitiv la amfetamină.

Persoana lovită a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii incidentului.

FOTO: Timiș Online

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *