Un copil de 7 ani a căzut de pe telescaun în stațiunea Straja / Care este starea de sănătate a victimei

Un copil de 7 ani a căzut de pe telescaun în stațiunea Straja / Care este starea de sănătate a victimei

Un copil de 7 ani a căzut luni, 26 februarie, dintr-un telescaun pe una dintre pârtiile din stațiunea Straja. Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului din Lupeni.

Starea de sănătate a copilului căzut dintr-un telescaun pe una dintre pârtiile din stațiunea Straja

Minorul a căzut accidental din telescaun în stațiunea Straja, de la o înălțime de circa 4-5 metri, cauzele incidentului urmând să fie investigate de către specialiști, potrivit șefului Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

„Nu se cunosc împrejurările în care a avut loc incidentul. Copilul a acuzat dureri din cauza traumatismelor suferite şi a fost transportat la spitalul din Lupeni pentru îngrijiri şi investigaţii medicale”, a declarat șeful Salvamont Hunedoara, potrivit Agerpres.

Minorul a fost preluat de pe pârtie de un echipaj Salvamont Lupeni-Straja, care i-a acordat primul ajutor. Ulterior, el a fost preluat de o ambulanță SMURD.

„Copilul era conştient şi cooperant. Acuza dureri lombare. A fost preluat de la punctul Salvamont din Straja şi transportat la spitalul din Lupeni pentru investigaţii medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *