Un cunoscut manelist prins beat la volan a vrut să-i “îmbuneze” pe polițiști cu 200 de euro! Reacția oamenilor legii

Un cunoscut manelist prins beat la volan a vrut să-i “îmbuneze” pe polițiști cu 200 de euro! Reacția oamenilor legii

Puișor de la Mediaș, cunoscutul cântăreț de muzică de petrecere, a fost oprit de polițiștii din Sibiu, fiind surprins când conducea haotic.

Pe numele său real, Traian Bircea, în vârstă de 28 de ani, a făcut o depășire pe linia continuă și avea o viteză de peste 112 kilometri pe oră. Cântărețului i-a fost pus imediat etilotestul.Potrivit unor surse, acesta ar fi venit de la o petrecere.Cântărețul avea o alcoolemie de 0.52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ca să scape de oamenii legii, acesta a încercat să îi mituiască cu suma de 200 de euro, însă polițiștii au surprins și acest moment cu camera video de intervenție.Polițiștii au deschis dosar penal și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție din Sibiu, iar cântărețul de muzică de petrecere a fost condus la Parchet. Acum, șoferul beat este cercetat penal și pentru mită, pe lângă infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.Acesta a avut mai multe petreceri unde a cântat în ultimele zile. Puișor de la Mediaș este un manelist foarte popular în județul Sibiu, iar la clipurile sale postate pe rețelele de socializare are câteva zeci de milioane de vizualizări. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *