Un elev de 15 ani a MURIT după ce a fost atacat când a ieşit de la ore, în Franța

Un elev de 15 ani a MURIT după ce a fost atacat când a ieşit de la ore, în Franța

Atacul, care s-a petrecut de joi, vine într-un moment de tensiuni sporite în şcolile franceze. La începutul acestei săptămâni, o adolescentă a fost băgată temporar în comă după ce a fost bătută în faţa şcolii sale din Montpellier, în sudul ţării. În respectivul caz, trei presupuşi agresori au fost arestaţi sub suspiciunea de tentativă de omor asupra unui minor, unul dintre ei fiind o fată din aceeaşi şcoală.

Tânărul care l-a tăiat cu un cuțit pe elevul de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Capitală, ARESTAT

Acum, în cel mai recent incident, care a avut loc în oraşul Viry-Châtillon, la aproximativ 20 km sud de Paris, adolescentul a fost atacat de mai multe persoane cu cagule în timp ce ieşea de la o lecţie de muzică, joi după-amiază. Parchetul a anunţat vineri după-amiază moartea băiatului şi a declarat că a fost deschisă o anchetă pentru crimă şi agresiune în grup în faţa unei şcoli.

Elevul atacat joi după-amiază a intrat în stop cardiorespirator, a declarat o sursă din cadrul poliţiei. El a fost transportat la spitalul Necker din Paris.

Elev tăiat, la un liceu din București, operat de urgență! Cum arată obiectul tăietor

Procurorul Grégoire Dulin a precizat într-un comunicat că atacul asupra adolescentului a avut loc joi, între orele 16.00 şi 16.30. El a precizat că tânărul de 15 ani a fost “atacat violent de mai mulţi indivizi” şi “a fost descoperit grav rănit, de un trecător, pe un drum din apropierea şcolii sale”. Băiatul a fost dus la spital şi a fost operat de urgenţă joi seara, dar a murit vineri după-amiază. Va fi efectuată o autopsie pentru a determina natura loviturilor aplicate adolescentului şi cauza exactă a morţii sale, a precizat procurorul.

Agresorii “au încercat să îl masacreze”, a declarat în lacrimi Jean-Marie Vilain, primarul din Viry-Châtillon, care s-a declarat copleşit de această tragedie şi a spus că se gândeşte prin ce trec mama şi sora copilului. “Această violenţă extremă devine obişnuită”, a adăugat el. Un ajutor psihologic va fi oferit elevilor şi profesorilor din şcoală, a adăugat primarul.

Şcoala se află într-un cartier muncitoresc din Viry-Châtillon, un oraş în care locuiesc aproximativ 30.000 de persoane. Până vineri seară nu s-au făcut arestări.

Mărturia elevului înjunghiat la o școală din București: „Nu-l cunosc, mi-a dat un pumn și a scos baioneta”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *