Un fost premier olandez a murit „mână în mână” cu soția sa, alături de care a trăit 70 de ani, printr-o dublă eutanasiere

Un fost premier olandez a murit „mână în mână” cu soția sa, alături de care a trăit 70 de ani, printr-o dublă eutanasiere

Fostul premier olandez Dries van Agt și soția sa, Eugenie, ambii în vârstă de 93 de ani, au murit împreună prin eutanasiere, luni, 5 februarie. Moartea lor este considerată că ilustrează o tendinţă tot mai pregnantă în Olanda, unde creşte numărul cuplurilor care aleg să moară împreună, relatează The Guardian.

Potrivit presei olandeze, Van Agt, care a fost premier între 1977 şi 1982 şi primul lider al partidului Apelul Creştin-Democrat, era catolic, dar a ales întotdeauna propria cale, alături de soţia sa, lângă care a petrecut 70 de ani şi pe care a numit-o întotdeauna „fata mea”.

Cei doi au murit „împreună, mână în mână”, a anunțat Forumul Drepturilor, un grup pro-palestinian pe care Van Agt l-a înfiinţat în ultimii săi ani, mai înclinat spre stânga.

Directorul grupului, Gerard Jonkman, a declarat pentru postul de televiziune NOS că amândoi erau foarte bolnavi, dar „nu puteau pleca unul fără celălalt”. Van Agt a suferit în 2019 o hemoragie cerebrală din care nu şi-a mai revenit niciodată complet.

Deşi încă rară, eutanasierea cuplurilor a fost observată pentru prima dată într-o analiză a tuturor cazurilor în 2020, când 26 de persoane au primit eutanasia în acelaşi timp cu partenerii lor. Numărul acestora a crescut la 32 în anul următor şi la 58 în 2022.

Elke Swart, purtător de cuvânt al Expertisecentrum Euthanasie, care îndeplineşte dorinţa de eutanasie a aproximativ 1.000 de persoane pe an în Ţările de Jos, a declarat că cererile de moarte asistată ale oricărui cuplu sunt examinate în funcţie de cerinţe stricte, mai degrabă individual decât împreună.

„Interesul pentru acest lucru este în creştere, dar este încă rar. Este o pură întâmplare ca două persoane să sufere insuportabil fără nicio perspectivă de ameliorare în acelaşi timp şi ca ambele să dorească eutanasia”, a spus Swart.

Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt legale în Ţările de Jos din 2002 în cazul a şase condiţii, printre care se numără suferinţa insuportabilă, lipsa oricărei perspective de ameliorare şi o dorinţă independentă şi de lungă durată de a muri.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *