Un fotbalist cu 50 de selecții în naționala Olandei a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Un fotbalist cu 50 de selecții în naționala Olandei a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Quincy Promes, 32 de ani, fotbalist care activează la Spartak Moscova și care are 50 de selecții și șapte goluri pentru naționala Olandei, a fost condamnat, miercuri, la șase ani de închisoare pentru implicarea într-un transport de 1,362 tone de cocaină cu destinația portul Antwerp, relatează Ad.nl și ESPN.nl.

Judecătorii de la  Curtea din Amsterdam au decis că fotbalistul „a avut rol de îndrumare și „ușurare”” a transportului.

Procuratura olandeză a solicitat nouă ani de închisoare pentru fostul atacant al lui Ajax Amsterdam, în vârstă de 32 de ani, aflat în acest moment în Rusia, unde joacă, din 2021, pentru echipa Spartak Moscova.

Acuzatul nu a participat la procesul judiciar deoarece, potrivit avocaţilor săi, a acordat prioritate „obligaţiilor profesionale” mai degrabă decât anchetei penale.

Quincy Promes se află în acest moment cu Spartak în Emiratele Arabe Unite, unde echipa moscovită se pregătește pentru sezonul de primăvară. În prezent, nu există un acord de extrădare între Țările de Jos și Emiratele Arabe Unite, transmite agenția rusă de presă Interfax.

Fotbalistul fusese condamnat recent la un an și jumătate de închisoare după ce și-a înjunghiat vărul, la o petrecere din Utrecht, în iulie 2020.

Quincy Promes a jucat 21 de meciuri în toate competițiile sezonuluidin acest sezon la Spartak Moscova, timp în care a marcat de opt ori și a dat opt pase de gol. Cu formația din capitala Rusiei a câştigat un titlu, o Cupă şi o Supercupă.

În carieră, Quincy Promes a jucat de 50 de ori pentru naționala Olandei, marcând 7 goluri.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *