Un hoț prins asupra faptului la Kiev a încercat să arunce o grenadă spre polițiștii care l-au urmărit. Riscă închisoarea pe viață

Un hoț prins asupra faptului la Kiev a încercat să arunce o grenadă spre polițiștii care l-au urmărit. Riscă închisoarea pe viață

Bărbatul a dat, duminică, împreună cu un complice, o spargere la un magazin pentru animale de companie din Kiev, Ucraina și în momentul în care a fost prins de polițiști a devenit violent, încercând să detoneze o grenadă, relatează Ukrainska Pravda.

Cei doi hoți au forțat ușa magazinului cu o rangă, au distrus camerele de supraveghere, apoi au furat tot ce le-a ieșit în cale, printre care un laptop, echipamente și rechizite pentru animale.

În momentul în care au încercat să plece cu mașina plină cu bunurile furate, bărbații au fost reperați de polițiști și, după o scurtă urmărire, prinși din urmă.

Șoferul, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut imediat, în schimb partenerul său, în vârstă de 37 de ani, a încercat să opună rezistență.

„A devenit violent și, în timp ce îi amenința cu un cuțit pe oamenii legii, a luat o grenadă din buzunar și i-a scos inelul. Grație acțiunilor coordonate și profesioniste ale agenților, muniția a fost interceptată și descărcată, iar făptuitorul a fost arestat”, a transmis Poliția Națională din Ucraina.

Cei doi bărbați au fost reținuți, după ce, în timpul percheziției, polițiștii au găsit în mașină bunurile furate, dar și alte probe fizice. În plus, unul dintre suspecți este acuzat și de săvârșirea de furturi din apartamente, iar dosarul său se află în prezent în instanță.

În ceea ce-l privește pe bărbatul care a amenințat poliția cu o grenadă a fost înștiințat că pe lângă furt, se confruntă și cu acuzarea de folosire ilegală de arme și muniții și atac asupra vieții unui ofițer de poliție. Pedeapsa maximă în Ucraina pentru astfel de fapte este închisoarea pe viață.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *