Un lanț de magazine, amendat de ANAF cu 1 milion de lei pentru că nu a respectat plafonarea adaosului comercial

Un lanț de magazine, amendat de ANAF cu 1 milion de lei pentru că nu a respectat plafonarea adaosului comercial

Inspectorii antifraudă au găsit „un mare retailer” care a avut adaos comercial mai mare decât cel de 20% stabilit de Guvern prin ordonanță de urgență, anunță joi, 5 octombrie, ANAF, într-un comunicat. Instituția nu precizează despre ce companie e vorba.

Potrivit ANAF, inspectorii antifraudă au stabilit că, în unele situații, a rezultat un adaos de peste 42%. Astfel, au amendat retailerul.

„Verificările au fost efectuate pentru produse achiziționate în perioada 01 august – 29 august 2023, respectiv din data de 12 septembrie 2023, iar operatorul economic a fost sancționatcontravențional cu amendă de 1.000.000 lei”, precizeză ANAF.

Instituția precizează că inspectorii vor continua să verifice operatorii economici care comercializează gama de produse ce intră sub incidența actului normativ.

Pe 30 iunie, Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de urgență ce are ca scop ieftinirea prețurilor la mai multe alimente de bază.

În proiectul de ordonanță de urgență, publicat anterior de Ministerul Agriculturii, se prevede plafonarea adaosului comercial pentru o perioadă de trei luni la maximum 20% la retailer, 20% la procesator și 5% pe lanțul de distribuție.

Nerespectarea prevederilor actului normativ duce la amenzi între 100.000 și două milioane de lei.

Consiliul Concurenței a dat un aviz favorabil proiectul de OUG, dar a avertizat și asupra riscului unei penurii de alimente.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *