Un mort și mai mulți răniți, după un accident în lanț pe o autostradă din Germania, în care au fost implicate 15 mașini și un camion

Un mort și mai mulți răniți, după un accident în lanț pe o autostradă din Germania, în care au fost implicate 15 mașini și un camion

Accident grav pe A31 lângă Borken, landul Renania de Nord-Westfalia: 15 mașini și un camion au fost implicate în coliziunile în lanț, vineri, 29 decembrie, aproape de miezul nopții. O persoană a murit, iar mai multe au fost rănite, dintre care una grav, relatează Borkener Zeitung. Autostrada a fost închisă până sâmbătă dimineața.

Accidentul în lanț s-a produs din cauza condițiilor meteorologice extreme, ploaie cu grindină, a declarat, sâmbătă, 30 decembrie, o purtătoare de cuvânt a poliției.

15 mașini și un camion au fost implicate, pe o zonă de câteva sute de metri. Un șofer a murit, 25 de persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. Una dintre ele, în stare gravă, a fost transportată la spital.

150 de pompieri, paramedici și medici de urgență au intervenit la fața locului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *