Un nou scandal la vârful USR – Un membru important a fost EXCLUS din partid, acuzat de corupție: contracte cu dedicație, dar de nuntă suspect

Un nou scandal la vârful USR – Un membru important a fost EXCLUS din partid, acuzat de corupție: contracte cu dedicație, dar de nuntă suspect

Viceprimarului Sector 6 Alexandru Gâdiuţă a fost exclus din USR după ce a fost acuzat de colegii de filială că ar fi facilitat angajarea unor colegi de partid, loiali, la instituţiile din subordine, iar una dintre aceste instituţii ar fi încheiat contracte cu firma unui membru al filialei USR Sector 6.

”Biroul Municipiului Bucureşti al USR a decis cu unanimitate de voturi excluderea din USR a domnului Alexandru Gâdiuţă. Ne reiterăm fermul angajament faţă de principiile promovate de USR: integritate şi bună guvernare. Orice reprezentant al USR din administraţia publică are obligaţia de a promova şi proteja valorile USR, de a modela politici publice conforme cu aceste valori şi de a acţiona în instituţiile publice pe care le conduce în conformitate cu acestea”, a transmis marţi USR.Decizia a fost luată în urma unei sesizări a USR Sector 6,  în care Gâdiuţă este acuzat că ar fi facilitat angajarea unor colegi de partid, loiali, la instituţiile din subordine, iar una dintre aceste instituţii ar fi încheiat contracte cu firma unui membru al filialei USR Sector 6, potrivit sesizării consultate de Hotnews.ro. De asemenea, Gâdiuţă este acuzat că a primit dar de nuntă peste 85.000 euro, lucru nepotrivit pentru o persoană care ocupă o funcţie publică, făcând nunta la 3 ani diferenţă de cununia civilă, conform Hotnews.

Luni seară, înaintea şedinţei pe tema excluderii sale, Gâdiuţă a scris pe Facebook: ”Pentru că insist să deranjez ”mi se pregăteşte ceva”. Se încearcă o mazilire a mea pe fondul unor pretexte absolut calomnioase, fiind invocate inclusiv aspecte din viaţa personală. Ca să fie foarte clar: NU am ”aranjat” niciodată niciun contract, nicio angajare, nu am încurajat, promovat, aprobat nicio practică sau procedură ilegală. Poate fi verificat foarte uşor faptul că nici măcar nu am atribuţii în speţe legate de acuzele ce mi se aduc. Mai mult, ca să înţelegeţi dimensiunea ”problemei”, mi se reproşează faptul că mi-am organizat nunta la ceva timp după cununia civilă – în condiţiile în care am traversat o criză sanitară fără precedent în care evenimentele au fost interzise (e oricum ceva de domeniul absurdului că trebuie să justific aşa ceva)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *