Un nou val de frig şi ploi se abate peste România. Meteorologii avertizează: “Vor fi 15-20 de litri pe metru pătrat”

Un nou val de frig şi ploi se abate peste România. Meteorologii avertizează: “Vor fi 15-20 de litri pe metru pătrat”

Valul de vreme rece şi ploiasă care s-a abătut de miercuri asupra României părea să fi slăbit în intensitate, astfel că am putut spera că temperaturile vor reveni la valorile de săptămânile trecute. Meteorologii ne dau însă veşti proaste şi ne avertizează să ne păstrăm umbrelele şi hainele de ploaie la îndemână.

Trei staţii meteo au înregistrat recorduri ale temperaturilor minime

Precipitaţiile şi-au restrâns aria în acest sfârşit de săptămână, dar ele revin în cea mai mare parte a ţării, o dată cu ultimele ore ale acestei săptămâni şi începutul săptămânii viitoare, după cum ne anunţă meteorologii.

“În continuare așteptăm ploi însemnate cantitativ, în extindere ca arie începând de duminică după-amiază, dinspre sud-vest, un sistem frontal determină ploi în mare parte din țară, iar aici, în jumătatea de sud a țării, ne așteptăm și la cantități mai însemnate 15-20 l/metru pătrat.

Aceste ploi vor continua luni, de această dată pe partea de nord și nu se încheie aici acest episod mai ploios și în zilele următoare, marți, miercuri ne așteptăm ca țara noastră să fie traversată de sisteme noroase și de ploi, de această dată mai însemnat pe partea de sud-vest”, a declarat meteorologul Mihai Huştiu, pentru Antena 3 CNN.

Practic, conform predicţiilor pe termen scurt ale meteorologilor, până miercuri avem parte de ploi însemnate cantitativ şi temperaturi atât de scăzute încât la altitudini mai mari de 1.500 de metri sunt aşteptate lapoviţă şi ninsoare, iar în Carpaţii Meridionali se va depune strat consistent de zăpadă.

“Abia de miercuri încolo vremea începe să se încălzească în partea de sud-est a țării, unde temperaturile ajung chiar la 24-25 de grade prin Muntenia, estul Munteniei și în Dobrogea”, a mai spus meteorologul Mihai Huştiu.

Soarele începe să se întrevadă în a doua parte a săptămânii viitoare, tendinţa prognozată de meteorologi fiind aceea de încălzire în toată ţara, iar aria ploilor se va restrânge, începând de joi.

Între timp, temperaturile se menţin sub normalul perioadei, iar sâmbătă dimineaţa s-au înregistrat chiar minus 10 grade Celsius la staţia meteorologică de la Vârful Omu.

Mai mult decât atât, sâmbătă s-au înregistrat recorduri ale temperaturilor minime la trei staţii meteorologice. În nord-vestul şi centrul ţării tendinţa de răcire va continua, iar marţi dimineaţă este posibil să avem brumă aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *