Un președinte care nu e al unei uniuni care nu există

Rmag Breaking News

Probabil că, în scurt timp, 95% din membrii Uniunii Scriitorilor vor repeta, separat sau în cor, celebra constatare a lui Tudor Postelnicu despre propria sa persoană, după Revoluție. Iar 5% din ei își vor număra economiile. Fiindcă se apropie nota de plată pentru cei aproape douăzeci de ani de manolescianism neabătut al majorității membrilor Uniunii. Rezultatul acestei nesmintite fidelități – Uniunea Scriitorilor nu există în fața legii. Asta din pricină că răposatul ei președinte n-a crezut de cuviință s-o înscrie în Registrul Fundațiilor și Asociaților decît atunci cînd nu mai putea s-o facă. Dintr-un motiv cît se poate de simplu. Legal, Nicolae Manolescu nu era, de fapt, președintele Uniunii Scriitorilor. Deci n-avea nici o calitate să acționeze în numele USR. Încercarea avocaților Uniunii de a-l scoate la înaintare pe prim-vicepreședintele USR, Varujan Vosganian, ca să înscrie el Uniunea în Registru s-a lovit de amănuntul că nici Vosganian nu era ceea ce pretindea că ar fi fost.

În aceeași situație erau și Comitetul Director, și Consiliul USR. De ce? Pentru că, ani de zile, conducerea Uniunii s-a agățat de o prostie. Că USR ar fi funcționat în urma unei Hotărîri Guvernamentale din 1949. Acest argument al avocaților aleși de șefii Uniunii a fost acceptat inițial de cîteva Curți Judecătorești, dar a sfîrșit prin a fi respins definitiv și irevocabil. USR ar fi trebuit să se supună Legii Asociațiilor și Fundațiilor, în loc să umble după potcoave de cai morți.

Pe site-ul USR nu există nici o știre despre situația de fapt a Uniunii. Pot fi citite acolo doar niște ficțiuni sub forma unor comunicate triumfaliste ai căror autori sînt avocații care reprezintă conducerea Uniunii prin tribunale. Mai e și un text botezat MOȚIUNE în care e atacat Grupul pentru Reformarea Uniunii Scriitorilor, semnat de cîteva sute de membri ai USR strîns uniți în jurul fostului conducător.
Săptămîna trecută, la sediul din Calea Victoriei al Uniunii s-a produs, pe neanunțate, o ședință a  Consiliului USR care l-ar fi uns pe Varujan Vosganian președinte al Uniunii Scriitorilor pînă la următoarele alegeri. Trebușoara asta e ilegală chiar și în raport cu noul statut, ilegal și acesta, al USR, potrivit căruia pe locul vacant ar fi trebuit instalat cel de-al doilea clasat la precedentele alegeri, un anume Doru Viorel Ciucescu, scriitor. Mai precis, Consiliul unei Uniuni care legal nu există a ales un președinte în persoana fostului său prim-vicepreședinte care nici el nu există legal. Rezultat legal, zero.

Cristian TEODORESCU

The post Un președinte care nu e al unei uniuni care nu există appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *