Un raport intern al armatei germane critică dur strategia ofensivei ucrainene. Și este contestat apoi de specialiști

Un raport intern al armatei germane critică dur strategia ofensivei ucrainene. Și este contestat apoi de specialiști

Analiștii Bundeswehr spun că ucrainenii nu aplică cum trebuie instructajul primit de la aliații occidentali și că asta explică progresul limitat al contraofensivei. Experții militari consultați de televiziunea publică germană ZDF și de cotidianul britanic The Daily Telegraph nu sunt de acord.

Contraofensiva ucraineană nu reușește să facă progrese, deoarece armata Kievului nu aplică pe deplin instructajul primit de la militarii occidentali, susține un raport intern al Bundeswehr, obținut de tabloidul Bild și citat apoi de mai multe publicații germane.

Potrivit documentului confidențial al forțelor armate germane, Kievul își împrăștie trupele pe o linie de front de 1.000 km și atacă în unități compuse din prea puțini soldați. Concret, potrivit evaluării Bundeswehr, Ucraina își sacrifică avantajul în materie de efective, atacând în unități de 10-30 de oameni, insuficiente pentru a străpunge liniile rusești.

Documentul adaugă că prin această strategie, ucrainenii nu reușesc să grupeze suficienți soldați instruiți în Occident pentru a fi eficienți din punct de vedere operațional.

Militarii ucraineni care au fost instruiți în Occident, spune raportul, arată că și-au însușit cu succes tacticile învățate, dar aceștia sunt subminați de comandanți care nu au trecut prin acest instructaj. Raportul german susține că soldații instruiți de aliații NATO au înțeles „principiile operaționale”, dar că, atunci când se întorc în Ucraina, sunt adesea comandați de ofițeri care foloseau tactici militare diferite.

Documentul mai susține că armata ucraineană preferă să îi promoveze pe soldații cu experiență de luptă, în dauna celor care au beneficiat de instructajul standard al NATO. Prin urmare, comandanții dau dovadă de „deficiențe considerabile în ceea ce privește capacitatea de a conduce trupele”, care conduc la „decizii greșite și periculoase”, spune raportul.

Războiul din Ucraina, „nimic din ceea ce Bundeswehr a văzut până acum”

Jurnaliștii televiziunii publice germane ZDF au comentat raportul cu experții militari, iar aceștia s-au grăbit să observe problemele documentului.

Expertul militar german Nico Lange a declarat că nu poate înțelege criticile Bundeswehr-ului. El a avertizat că situația din sudul Ucrainei, cu drone omniprezente și câmpuri uriașe de mine, nu seamănă cu „nimic din ceea ce Bundeswehr a văzut până acum”.

Lange a pus sub semnul întrebării și observația raportului cu privire la strategia ucraineană de promovare a soldaților de pe câmpul de luptă.

„Este chiar atât de uimitor faptul că soldații ucraineni cu experiență de război au mai degrabă încredere în experiența lor de război decât în teoriile Bundeswehr-ului?”, a întrebat el.

Expertul a făcut de asemenea referire la lipsa capacităților aeriene ale forțelor ucrainene, care au spus în mai multe rânduri că au nevoie de avioane moderne pentru a-și susține operațiunile ofensive.

„Bundeswehr presupune superioritatea aeriană pentru ofensive, de exemplu, dar Ucraina nu are acest lucru”, a spus Lange.

Și înalții responsabili militari britanici au criticat scurgerea de informații și concluziile din raport, afirmând că „criticile nejustificate adresate Ucrainei” nu ajută pe nimeni, scrie The Daily Telegraph.

„Evident, au existat cazuri în care ucrainenii au procedat diferit, dar aș spune că au încercat să pună în aplicare pregătirea lor occidentală, dincolo de ceea ce ar putea fi considerat tolerabil în anumite situații tactice”, a declarat pentru Daily Telegraph o sursă importantă din domeniul apărării.

„Ei (ucrainenii) au cu siguranță o mulțime de probleme, dar nu cred că această acuzație germană este una dintre ele”, a declarat sursa din domeniul apărării.

Sergei Sumlenny, fondatorul think-tank-ului European Resilience Initiative Centre, cu sediul la Berlin, a respins și el raportul, spunând că este o dovadă a „unei aroganțe tipic germane”.

„Convingerea Bundeswehr-ului este că soldații antrenați în Germania sunt atât de buni, încât pot fi ofițeri mai buni decât soldații ucraineni experimentați. Un certificat german nu te face un soldat mai bun”, a spus acesta, citat de cotidianul britanic.

Presiunea occidentală îi enervează pe ucraineni

Liderii ucraineni au recunoscut în mai multe rânduri că ofensiva a înregistrat doar progrese limitate, în fața unei apărări consolidate a pozițiilor rusești din estul și sudul Ucrainei. Aproximativ 160 de kilometri pătrați de teritoriu și nouă sate au fost recucerite de la lansarea ofensivei în urmă cu aproape două luni.

Unul dintre motivele progresului limitat este acela că minele plantate de ruși îngreunează serios avansul militarilor, devenind principala cauză a rănilor suferite de militarii ucraineni.

Prin urmare, într-un proces lent și minuțios, care a ajuns să definească viteza contraofensivei, grupuri mici de geniști navighează acum cu grijă prin câmpurile minate, încercând să înlăture capcanele explozive, pentru a permite avansul trupelor.

Comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat luna trecută că presiunea occidentală de a ataca mai repede îl enervează. Asta în condițiile în care forțele ucrainene ar fi astfel împinse spre o strategie ce implică mai mute pierderi de vieți omenești.

Cu toate acestea, pe fondul îngrijorării tot mai mari din capitalele occidentale, Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că ofensiva ar urma să „prindă viteză” în scurt timp.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *