Un pakistanez judecat în Franța pentru uciderea unei tinere de 23 de ani dă vina pe un „român misterios” despre care însă nu poate spune nimic. Marți, a răspuns tuturor întrebărilor care i-au fost adresate la Curtea de Arbitraj Val-de-Marne, din Créteil, dar a continuat să nege că el e ucigașul tinerei de 23 de ani, scrie Le Parisien.
Studenta în vârstă de 23 de ani a fost găsită legată de mâini și de picioare, cu fața lipită cu bandă adezivă, în portbagajul mașinii sale, în 2019.
Nu, nu a ucis-o pe Sandra Bignet, spune acuzatul. „Este românul”, insistă Shamran Mehmood. „Acest pseudo-român nu există”, spune însă șeful brigăzii de criminaliști care a anchetat cazul, în prima zi a procesului.
Shamran Mehmood, un pakistanez în vârstă de 37 de ani, este acuzat de uciderea Sandrei Bignet la magazinul Franprix din Quincy-sous-Sénart, în Essonne. Angajat clandestin în acest supermarket aparținând vărului său, el se afla casa de marcat în ziua în care studenta de 23 de ani a fost văzută ultima dată în viață, pe 9 mai 2019.
„Stăteam pe un culoar, făcând ordine. Am auzit un zgomot destul de plictisitor de lucruri căzând. Am auzit o voce, un strigăt înăbușit. M-am uitat în jur. M-am dus în partea cealaltă a magazinului și atunci am văzut că românul și ea se certau, o prindea de gât”, spune acuzatul cu o voce abia auzită.
Pakistanezul în vârstă de 38 de ani nu vorbește franceză și a avut nevoie de interpret la tribunal. Ajuns cu un an și jumătate înainte de ziua crimei în Franța, a lucrat nedeclarat pentru membrii familiei sale, dintre care trei se găsesc astăzi în boxa acuzaților, pentru că au ascuns crima.
Sandra a sosit la magazin la ora 12.30. Era stagiară responsabilă cu verificarea vizibilității produselor angajatorului ei. Pakistanezul spune că nu a văzut-o, apoi a auzit zgomotele și vocile care se certau: „La raftul de biscuiți se certau românul și ea”.
Personajul românului a apărut târziu în timpul anchetei. Și nici o singură mărturie și nici un element material nu poate atesta existența lui. „A prins-o de gât. I-am spus: Ești nebun, dă-i drumul!”, spune acuzatul, care susține că l-ar fi despărțit pe român de Sandra. Atunci, „tânăra s-a prăbușit de parcă picioarele nu i-ar mai fi rezistat”. „M-a prins de braț și a căzut la pământ”. În mod surprinzător, pakistanezul susține că românul ar fi rămas acolo și i-ar fi spus: „Nu vă faceți griji, voi chema salvatorii”.
Shamran povestește că s-a dus să aducă apă pentru Sandra: „Între timp, românul a plecat. Am încercat să-i pun apă în gură, dar a curs”, continuă el.
„Nu l-am văzut. Am intrat complet în panică. Am închis ușa magazinului și am plecat în direcția Poștei”, spune bărbatul, care susține că încerca să-l găsească pe român. Și, susține el, întrucât nu-l găsește pe atacator (vizionarea supravegherii video nu a scos la iveală nimic care să demonstreze existența acestuia și prezența lui în supermarket), se întoarce la magazin. „În acel moment, a spus el, mi-am dat seama că Sandra era moartă. M-am speriat. Am dus-o sus și am lăsat-o acolo”.
Apoi a luat decizia de a redeschide Franprix-ul. Clienții vin și pleacă fără să știe că în vârful scărilor se află cadavrul unei tinere. Shamran își continuă povestea, dar președintele îl întrerupe. Prea multe neconcordanțe. În special toate evoluțiile din povestea sa în timpul anchetei: descrierea misteriosului atacator, zgomotul auzit, altercația care merge de la o palmă dată tinerei până la o strangulare corespunzătoare rezultatelor autopsiei. Dar toate urmele de pe corpul Sandrei? „Este totul românesc?”, întreabă magistratul.
„Dar dacă nu e vina ta, de ce nu ți-ai sunat familia?”, insistă magistratul. „A fost grav. Mi-a fost frică de dezonoare”, răspunde Shamran.
Rămâne de stabilit și dacă ceilalți trei inculpați l-au ajutat să mascheze locul crimei. Ceea ce ei neagă. La scurt timp după moartea Sandrei, angajatul își sună de mai multe ori șeful și vorbesc treisprezece minute în total. Despre muncă, spune acuzatul: „Deci, ai un cadavru în magazinul tău și discuți despre fructe și legume?”, întreabă președintele curții.
Bărbatul susține că a dus singur cadavrul Sandrei, în seara crimei, în portbagajul mașinii sale, pe care a parcat-o în Valenton. Unul dintre rarele momente ale adevărului vine când este întrebat de ce i-a acoperit ochii Sandrei cu bandă adezivă. Cu o zi înainte, expertul psihiatru sugerase un sentiment de vinovăție. „Fața ei era albastră. M-a speriat”, spune acuzatul.
„Nu cred această poveste despre român”, spune Julie Granier, avocatul rudelor Sandrei. Când spui adevărul? Ce preț are viața Sandrei pentru tine? „Simt multă durere, multă rușine pentru ea”, mai spune acuzatul, care susține că a acționat singur pentru a transporta cadavrul.
În finalul celor 4 ore ale audierilor de marți, întrebat ce poate spune familiei victimelor, pakistanezul a răspuns: „Îmi pare extrem de rău pentru ea. Nu am curajul să le spun altceva”.
Miercuri, Curtea trebuie să continue să interogheze pe ceilalți acuzați.
