Un român moare în fiecare oră din cauza alcoolului. „Cel prins la volan sub influența băuturii este mai degrabă compătimit că a avut ghinion”

Un român moare în fiecare oră din cauza alcoolului. „Cel prins la volan sub influența băuturii este mai degrabă compătimit că a avut ghinion”

România este în topul țărilor europene cu cel mai mare consum de alcool, iar jumătate dintre adulții care beau riscă să dezvolte dependență. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății nu are niciun program care să-i ajute pe dependenții de alcool.

„Un pahar cheamă un alt pahar”, spune Mircea*, voluntar la Alcoolicii Anonimi de peste 20 de ani. Persoanele care se luptă cu dependența de alcool „consumă pentru că nu pot să spună «nu»”, iar societatea nu face mare lucru ca să-i ajute să spargă cercul dependenței, adaugă el.

Mircea are 59 de ani și a cunoscut sute de oameni care fac eforturi să-și refacă viața. Ca fost dependent de alcool, și el se străduiește în fiecare zi să se abțină de la băutură. 

Alcoolismul este o boală

Institutul Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism din SUA definește alcoolismul drept imposibilitatea unei persoane de a controla sau stopa consumul de alcool, chiar dacă este conștientă de consecințele sociale și de sănătate pe care acesta le are. Acest consum excesiv are impact direct asupra modului în care funcționează creierul, motiv pentru care dependența de alcool e considerată afecțiune medicală.

Sub influența alcoolului, emoțiile pot deveni exagerate, iar memoria poate fi afectată. Alcoolul poate, de asemenea, să influențeze diverse funcții vitale ale corpului. 

Pe măsură ce o persoană consumă mai mult alcool, crește și toleranța acesteia la el, așa că persoana respectivă va consuma tot mai mult pentru a simți efectele băuturii. Așa intervine dependența. Deoarece creșterea cantității de alcool se face progresiv, de cele mai multe ori dependenții nu-și dau seama că au o problemă.

„Granița între uzul și abuzul de alcool nu este clar definită și ea se orientează mai degrabă după riscurile pentru sănătate decât după atitudinea față de consumul de alcool. Cum riscurile nu sunt aceleași pentru fiecare, mulți oameni reacționează cu suspiciune când li se spune că abuzul de alcool are loc atunci când se bea”, spune Gabriela Bălan, psihologă, specialistă în dependențele de alcool și droguri.

28,6 milioane de adulți 

suferă la nivel mondial de dependență de alcool.

Dintre aceștia, aproape 900.000 sunt adolescenți.

În România, 1,3% din populația în vârstă de 15 ani și peste este dependentă de alcool, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, incluse într-un raport al Ministerului român al Sănătății. Alcoolismul afectează în mai mare măsură bărbații decât femeile. Potrivit studiilor recente, alcoolul nu aduce niciun beneficiu pentru sănătate și nicio cantitate de alcool nu e considerată sigură, anunță Organizația Mondială a Sănătății.

„Norocul meu a fost că au fugit ca potârnichile”

În România, numărul persoanelor prinse băute la volan a crescut constant în ultimii ani. Foto: Shutterstock

Mircea a devenit conștient că e dependent de alcool abia după o întâmplare în care era cât pe ce să-și piardă viața și să distrugă și viețile altora. După o petrecere de Revelion, a urcat la volan, deși băuse mult și nu avea nici permis. Era împreună cu doi colegi. Mașina a alunecat, a ieșit de pe carosabil și a ajuns deasupra unui șanț. Vizavi era un grup de copii.

„Norocul meu a fost că au fugit ei, ca potârnichile. S-au speriat, că altfel i-aș fi lovit”, povestește Mircea. „În momentul ăla tremuram din toate încheieturile, eram șocat de ce s-a întâmplat acolo. M-am trezit instantaneu din toată beția aia și nu mi-a mai trebuit nimic”, continuă el.

Întâmplarea a fost punct de cotitură în viața voluntarului, care a simțit că trebuie să schimbe ceva. A găsit sprijin la Alcoolicii Anonimi, unde a cunoscut oameni cu experiențe asemănătoare. Din păcate, a fost și singurul sprijin pe care l-a primit.

„Noi ne ajutăm reciproc”, spune el. 

Statul român face doar campanii de informare

Deși România a recunoscut alcoolismul ca boală la începutul anilor 2000, cei care se luptă cu dependența au parte de prea puțin sprijin, spune Mircea. Crede că ăsta e unul dintre motivele pentru care mulți alcoolici nici nu mai încearcă să se trateze. 

„Statul român nu face nimic să-i ajute pe bolnavii ăștia, dar când din cauza bolii (oamenii aceștia, n.r.) fac ceva, sigur că-s răspunzători”, adaugă voluntarul. „Prea sărim să-i acuzăm pe cei care, de fapt, sunt victime”, punctează el.

Ministerul Sănătății confirmă, într-un răspuns pentru Libertatea, că nu derulează programe de tratament pentru persoanele dependente de alcool. Tot ce există sunt câteva programe de informare și educare realizate de Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog. 

INSP, de exemplu, derulează programul RO19 „Inițiative în sănătatea publică”, în care medicii de familie au primit un Ghid de prevenție. Conform acestui ghid, în cazurile extreme, medicul de familie poate să recomande o evaluare la psihiatru, însă aceasta se face numai cu acordul pacientului. Psihiatrul urmează să recomande tratamentul în spital sau în ambulatoriu, în funcție de situație, și poate recomanda ședințe de psihoterapie.

Familiile alcoolicilor sunt adesea neputincioase

Lipsa unor programe clare pentru ajutorarea celor care consumă alcool pune presiune atât pe dependenți, cât și pe familiile acestora.

„Dacă trăiești lângă un dependent, cu siguranță dezvolți niște comportamente care nu sunt firești, nu sunt umane”, spune Mircea.

Iar situația nu este unică la noi. La nivel european, nouă din zece dependenți de alcool nu primesc tratament adecvat. Apoi, pe lângă tratament, ar trebui creat un întreg sistem care să-l susțină pe bolnav și care să includă și familia acestuia, pentru ca șansele de recuperare să crească.

„Nu e destul să ceri ajutor, este important și să îl accepți”, spune Gabriela Bălan. În momentul în care psihologul sau psihiatrul tratează un dependent de alcool, ar trebui să îl trateze și pe partenerul acestuia, care de multe ori, la fel ca persoana alcoolică, nu realizează că are nevoie de ajutor.

„Unui suferind îi corespunde un îngrijitor al suferinței. Un co-alcoolic este o persoană din preajma alcoolicului, un aliat al acestuia şi un dublu participant la boală: îşi primeşte şi el partea şi contribuie involuntar la stabilizarea bolii”, explică terapeuta.

Și familia, prietenii sau colegii pot contribui involuntar la alimentarea dependenței celui bolnav, prin „co-dependență”: îi scuză comportamentul, îl scutesc de anumite responsabilități, ori dimpotrivă, încearcă să-i dovedească minciuna sau să-l controleze. Iar asta doar amplifică situația.

„Când suferă un organ, suferă toate”, subliniază Gabriela Bălan. 

Cum afectează alcoolul comportamentul și sănătatea

După fumat și hipertensiune arterială, alcoolul reprezintă al treilea factor de risc pentru afecțiuni grave de sănătate și moarte prematură în statele Uniunii Europene, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Concret, mai mult de 3 milioane de decese care au loc în fiecare an la nivel global sunt asociate, într-un fel sau altul, consumului excesiv de alcool, cele mai multe prin boli digestive și cardiovasculare, urmate de cancere și traumatisme – accidente rutiere sau violențe fizice.

Alcoolul, la fel ca drogurile, blochează neurotransmițătorii din creier și astfel, distorsionează comportamentul şi alterează senzațiile, percepțiile, gândurile și emoțiile, care toate sunt reglate de creier, explică psihologa Gabriela Bălan.

Pe termen lung, consumul excesiv de alcool poate provoca leziuni cerebrale, demență, distruge neuronii, afectează memoria, concentrarea și provoacă depresie.

În anul 2021, ultimul pentru care există date, în România au fost aproape 18.000 de internări pentru diagnosticul de tulburări mintale și de comportament din cauza consumului de alcool, conform datelor înregistrate la nivelul Centrului Național de Statistică în Sănătate Publică. Dintre acestea, peste 3.200 de cazuri erau la pacienți noi, potrivit raportărilor medicilor de familie.

Accidentele rutiere provocate de alcool, de trei ori mai multe decât media UE

Excesul de alcool omoară mai mulți oameni decât SIDA și tuberculoza la un loc, conform OMS.

În România, mor anual în jur de 8.000 de oameni din cauza consumului de alcool, potrivit Comisiei Europene. Înseamnă 22 de români în fiecare zi, aproape unul la fiecare oră. Bolile cardiovasculare și ciroza hepatică sunt două dintre cauze. O alta este consumul alcoolului la volan, care contribuie la rata mortalității de pe șosele, cea mai mare din UE.

În România, numărul persoanelor prinse băute la volan a crescut constant în ultimii ani. Dacă în 2017, Poliția Română a dat puțin peste 25.000 de sancțiuni pentru alcool, în 2021, numărul acestora a depășit 34.000.

Este mare și numărul accidentelor provocate de șoferi băuți.

În anul 2022, s-au petrecut 741 de accidente grave – soldate cu decese sau cu persoane grav rănite – ca urmare a condusului sub influența alcoolului, potrivit datelor oferite de poliție la solicitarea Libertatea. Dintre acestea, în jur de 40 s-au lăsat cu cel puțin un deces. Conduce județul Mureș cu 55, urmat de Iași cu 43, și de Maramureș cu 39 de accidente. La polul opus găsim județele Vâlcea cu 5 accidente, iar Alba a raportat un singur accident din cauza alcoolului pe parcursul anului 2022. 

Consumul de alcool reduce viteza de reacție, ceea ce crește pericolul de accidente rutiere. Conexiunea e simplă, spune psihologa Gabriela Bălan: cu cât a fost mai grav accidentul provocat de un șofer sub influența alcoolului, cu atât mai mult alcool a fost implicat.

Mircea a avut un prieten căruia poliția i-a luat carnetul pentru că l-a prins băut. „Și a spus că el nu are nicio problemă. Vezi, doamne, că s-a întâmplat să-l întâlnească poliția și că dacă nu se întâmpla ce bine era că putea să mai facă”, spune voluntarul. „După, a mai făcut asta și s-a întâmplat un accident în care o persoană a decedat”.

Amenda pentru conducerea sub influența alcoolului ajunge până la 2.900 de lei.

Societatea alimentează dependențele

Terapeuta Gabriela Bălan crede că de vină este și mentalitatea unei părți a societății, care încurajează astfel de comportamente. „Cel ce este prins la volan sub influența băuturii este mai degrabă compătimit că a avut ghinion, decât să fie dezaprobat cu fermitate”, afirmă ea.

Asta se vede și cu ocazia reuniunilor sociale. La o petrecere, de exemplu, este admirat cel care reușește să bea cel mai mult. La bărbați este considerat un semn de masculinitate, este „bărbat adevărat”, comparativ cu cel care nu bea deloc sau bea puțin, care este văzut drept „spărgător de chef”, explică psihologa.

„Cum societatea minimizează consumul crescut, ea îl ajută pe cel periclitat de a deveni dependent să se amăgească multă vreme că pericolul în care se află nu este atât de grav”, subliniază Gabriela Bălan.

România, pe locul trei în UE la consumul de alcool

În România, consumul mediu de alcool la persoanele de peste 15 ani este de 14,4 litri de alcool pur pe an, arată un raport al Institutului Național de Sănătate Publică din 2018. De peste două ori mai mult decât media globală și pe locul al treilea în Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. 

Datele mai arată că, din acest consum, un sfert este reprezentat de alcoolul produs în gospodării și care nu este înregistrat oficial, deci nu poate fi controlat.

Și mai grav este că din ce în ce mai mulți oameni consumă din ce în ce mai mult alcool. O arată situația de la camerele de gardă. Spre exemplu, în Iași, la Institutul de Psihiatrie Socola, s-a înregistrat în ultimii ani o creștere a numărului de internări pentru tulburări asociate consumului de alcool, după cum a scris Libertatea. Medicii au atras atenția asupra faptului că acest „drog legal din societate” a început să afecteze tot mai mult copiii și femeile. Situația s-a acutizat, spuneau anul trecut medicii ieșeni, din cauza pandemiei de COVID-19. 

Un sondaj realizat în 2021 de către Diageo, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din lume, arată că 35% dintre români cred că e normal consumul de alcool la copii, pentru că asta îi poate ajuta să devină consumatori mai responsabili în viitor. În același timp, jumătate dintre românii care consumă alcool sunt în riscul de a deveni dependenți.

Ajutor mai mult de la ONG-uri

Pentru că nu există programe clare, salvarea celor care luptă cu dependența stă în ONG-uri, așa cum este Alcoolicii Anonimi. Mai sunt câteva centre care oferă sprijin psihologic pentru dependențe, la Sibiu, Cluj, Galați, Bacău, București, de exemplu, toate susținute din donații.

Fiecare persoană care luptă cu dependența de alcool reacționează diferit și are nevoi diferite, de aceea tratamentul trebuie personalizat. În mare, acesta presupune terapie, individuală și prin grupuri de suport, dar și detoxificare și abstinență. Sunt și medicamente care ajută, dar numai un medic poate spune ce i se potrivește unei anumite persoane.

Cum contactezi Alcoolicii Anonimi

Mircea le recomandă celor care se luptă cu dependența să se implice în activitățile organizației Alcoolicii Anonimi. „Ajutând pe cineva, te ajuți pe tine, în sensul că îți aduci aminte de toate trăirile alea și de ceea ce nu mai vrei să fie în viața ta”, spune el.

Alegerea pe care am făcut-o acum 22 de ani (de a fi abstinent, n.r.) se reînnoiește de fiecare dată când particip la întâlnire. Îmi reînnoiesc această alegere să nu mai consum, pentru că altfel aș uita cine sunt, aș uita boala.

Mircea, voluntar Alcoolici Anonimi:

„Boala alcoolismului este o boală foarte urâtă. Negi că ai probleme”, spune Mircea. „Și nu o faci tu, ci boala face asta. Așa funcționează o dependență”, conchide el.

****

*Ajutor Alcoolici Anonimi: Cei care își doresc să contacteze Alcoolicii Anonimi pot suna la numărul 0770.225.522. Adresa de e-mail a organizației este help@alcooliciianonimi.ro, iar site-ul e https://alcooliciianonimi.ro/. O altă resursă este adictie.ro.

*Am ales să nu dăm numele real al voluntarului pentru a-i proteja identitatea

Denisa Tîrcavu este studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Materialul de față a fost realizat în cadrul seminarului „Tehnici de colectare a informației”.
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *