Un rus care deține și cetățenia americană, arestat la Moscova pentru spionaj. Riscă 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat

Un rus care deține și cetățenia americană, arestat la Moscova pentru spionaj. Riscă 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat

Un tribunal din Moscova a plasat în arest preventiv, sub acuzația de spionaj, un cetățean cu dublă cetățenie, americană și rusă, care execută deja o pedeapsă cu închisoarea pentru mită, arată datele judiciare publicate joi, 18 august, în Rusia, potrivit The Moscow Times.

Americanul de origine rusă Gene Spector riscă 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat. Puține detalii în afara hotărârii judecătorești au fost făcute publice, în contextul în care procesele în care apar persoane acuzate de spionaj se desfășoară cu ușile închise, pentru că acestea implică ceea ce autoritățile consideră a fi informații clasificate.

Spector a fost reținut în 2020 sub acuzația că a “intermediat” o mită, sub forma unor vacanțe în Thailanda și Republica Dominicană, către asistenta fostului vicepremier rus Arkadi Dvorkovici. Asistenta în cauză, Anastasia Alexeieva, a fost condamnată la 12 ani de închisoare.

Spector a pledat vinovat și a ajuns la un acord cu anchetatorii. El a fost condamnat inițial în 2021, dar hotărârea a fost anulată, pentru ca ulterior să primească o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare, în septembrie anul trecut.

Spector s-a născut și a crescut în Rusia înainte de a se muta în Statele Unite, unde a obținut cetățenia. El a fost directorul general al conglomeratului rus Medpolimerprom, un grup de companii care produce dispozitive medicale din plastic.

Spector figurează printre inventatorii unei substante potențial eficiente în tratarea cancerului, potrivit datelor privind proprietatea intelectuală din Rusia, citate de publicația financiară RBC.

Spector deține în continuare cetățenia rusă, conform Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL).

În ultimii ani, mai mulți cetățeni americani au fost condamnați la executarea unor pedepse grele în Rusia. Washingtonul acuză Moscova că încearcă să îi folosească drept monedă de schimb pentru a obține eliberarea unor ruși închiși în Statele Unite.

Statele Unite nu au anunțat că îl consideră pe Spector o victimă a detenției arbitrare, potrivit CBS News.

Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *