Un șofer bihorean și-a lovit intenționat cu mașina un vecin şi pe copilul acestuia de 2 ani. Momentul a fost surprins pe camerele de supraveghere

Un șofer bihorean și-a lovit intenționat cu mașina un vecin şi pe copilul acestuia de 2 ani. Momentul a fost surprins pe camerele de supraveghere

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din localitatea bihoreană Surduc este cercetat pentru tentativă de omor după ce, luni după-amiază, a intrat intenţionat cu maşina în vecinul său, care circula pe marginea drumului cu copilul de 2 ani în spate, informează Bihoreanul. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Incidentul a avut loc luni după-amiază, în localitatea bihoreană Surduc. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă se vede cum şoferul, în vârstă de 54 de ani, accelerează pentru a-și lovi victima, deși aceasta se afla împreună cu copilul său de 2 ani, pe care îl ducea în spate.

În urma impactului, bărbatul de 34 de ani şi copilul acestuia de 2 ani sunt aruncaţi în șanțul de pe marginea drumului.

La scurt timp, agresorul se întoarce cu maşina și încearcă să îl lovească din nou pe bărbat. „S-a îndreptat cu viteză spre persoana vătămată, care se afla pe acostamentul străzii Principale, cu intenţia de a-l ucide, ocazie cu care persoana vătămată a sărit din faţa autoturismului, evitând impactul”, scrie în informarea procurorilor.

Ulterior, agresorul a fost găsit de poliţişti. Acesta era ascuns în grădina casei. „Inculpatul a fost testat cu aparatul AlcoQuant, care a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunţă anchetatorii.

Bărbatul a fost ridicat şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar în noaptea de luni spre marţi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind anchetat pentru tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Potrivit presei locale, între agresor și victimă există un scandal mai vechi, pornind de la faptul că primul ar fi tâlhărit-o pe mama victimei în urmă cu câțiva ani, luându-i o sumă de bani. Ulterior, fiul femeii l-ar fi lovit pe tâlhar, iar acesta din urmă îi purta pică.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *