Un turist a făcut stop cardio-respirator pe o pârtie din Azuga. A fost readus la viață și transportat la spital cu un elicopter SMURD

Un turist a făcut stop cardio-respirator pe o pârtie din Azuga. A fost readus la viață și transportat la spital cu un elicopter SMURD

Un bărbat în vârstă de 44 de ani care a făcut stop cardio-respirator, joi, 22 februarie, pe pârtia Sorica din Azuga, a fost readus la viață după ce salvamontiștii i-au aplicat patru șocuri cu defibrilatorul, relatează News.ro.

În ajutorul turistului au intervenit imediat doi paramedici şi un medic rezident aflaţi în vacanţă, dar şi un echipaj de la Salvamont.

„Salvatorii montani aflați la Baza Salvamont din Azuga au fost anunțați că o persoană și-a pierdut starea de conștiență, la pârtia Sorica. Ajunși imediat la fața locului cu echipamentul de prim ajutor medical, unde erau deja prezenți doi paramedici SMURD și un medic rezident aflați în vacanță, salvatorii au constatat ca victima se afla în stop-cardio respirator și au început manevrele de resuscitare. După aplicarea protocolului de resuscitare, inclusiv administrarea a 4 șocuri cu ajutorul defibrilatorului aflat în dotarea echipei Salvamont, pacientul a fost readus la viață”, a transmis Salvamont Prahova.

Ulterior, în sprijinul salvatorilor a sosit și un echipaj de pe ambulanța SAJ. Pacientul a fost predat cu semne vitale unui echipaj aero-medical IGAv – SMURD, care l-a transportat pe bărbat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență Brașov.

Statisticile mondiale spun că procentul ca un pacient să fie scos dintr-un stop cardio-respirator este de sub 10%, de aceea „putem spune că astăzi, am contribuit în mod decisiv la o mică minune”, a mai notat Salvamont Prahova.

FOTO: Salvamont Prahova (Facebook)

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *