Un urs a fost filmat alergând pe DN 18, în Maramureș. Autoritățile, apel la cetățeni

Un urs a fost filmat alergând pe DN 18, în Maramureș. Autoritățile, apel la cetățeni

Un urs a fost filmat, marţi, 23 aprilie, de participanţii la trafic pe DN 18, în comuna Moisei, județul Maramures.

 

Autoritățile, apel la cetățeni

 

„Un urs a fost filmat, în această dimineaţă, alergând pe DN 18, în localitatea Moisei. În acest context, rugăm cetăţenii ca în astfel de situaţii să anunţe imediat autorităţile prin apelarea serviciului unic de apeluri de urgenţă 112 pentru a avertiza cetăţenii de prezenţa ursului în zonă şi pentru a emite mesajul RO-ALERT”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, citat de Agerpres.

 

A fost constituită o echipă de intervenţie

 

În caz, la nivel local s-a constituit o echipă de intervenţie în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi s-a procedat la stabilirea unui plan de măsuri.

Dan Bucă a mai precizat că „pentru a evita producerea unor situaţii care să pună în pericol viaţa persoanelor sau integritatea fizică a acestora, rugăm cetăţenii să păstreze distanţa faţă de urs, să nu îl hrănească şi să nu îl fotografieze”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *