Ungaria oferă un ajutor de urgență de peste 50.000 de euro după tragedia de la internatul din Odorheiu Secuiesc

Ungaria oferă un ajutor de urgență de peste 50.000 de euro după tragedia de la internatul din Odorheiu Secuiesc

Ajutorul va fi oferit de către secretariatul de stat ungar pentru comunitățile maghiare de peste hotare prin intermediul alianței profesorilor maghiari din România, relatează agenția de presă de stat ungară MTI, citată de Agerpres.

În total, 20 de milioane de forinți (52.356 de euro) au fost oferiți pentru înlocuirii echipamentului tehnic avariat utilizat de elevi.

Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, luni, 18 decembrie, după ce clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial. Toți patru au fost scoși de sub dărâmături, însă unul dintre ei nu a putut fi salvat.

Din primele cercetări a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute de reprezentanții unei societăți comerciale în jurul internatului.

Clădirea, construită în 1910, era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică, iar recent în curte au început lucrări pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.

Laszlo Szilveszter Sandor, administratorul firmei care a săpat șanțul de lângă internatul prăbușit luni în Ordoheiu Secuiesc, a fost reținut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă. Ulterior, el a fost eliberat sub control judiciar.

El este acuzat că „a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect”. Mai precis, Sandor este acuzat că a cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste 2 m, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *