Universitatea Craiova – Farul, live video de la 20:30, în play-off-ul din SuperLiga. Echipele de start

Universitatea Craiova – Farul, live video de la 20:30, în play-off-ul din SuperLiga. Echipele de start

Gică Hagi merge în Bănie, însă acolo nu va da peste bulgarul Ivaylo Petev. Acesta a fost demis, iar pe banca oltenilor va fi deja consacratul interimar Dragoș Bon. Universitatea Craiova – Farul se joacă vineri, de la 20:30!

Universitatea Craiova – Farul în etapa 4 din play-off în SuperLiga, live video online

La fel cum rivala din oraș, FC U Craiova 1948 îl numește antrenor pe Nicolo Napoli în mod repetat, și Mihai Rotaru alege să apeleze la Dragoș Bon sau Corneliu Papură de fiecare dată când un tehnician este demis.

De data aceasta, cel al cărui cap a picat este bulgarul Ivaylo Petev, după ce oltenii au fost eliminați de Oțelul Galați din Cupa României Betano și învinși de FCSB cu 2-0 în etapa 3 din play-off.  FANATIK.ro a anunțat în exclusivitate plecarea lui Petev de la Craiova.

Interimarul Bon va fi pe bancă la meciul cu Farul, echipă a aflată la patru puncte în urma celor de la Universitatea. Oltenii au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a spera în continuare chiar la locul 2. Poziția duce direct în preliminariile Conference League.

Cine transmite la TV meciul Universitatea Craiova – Farul

Partida dintre olteni și “marinarii“ lui Gică Hagi va fi transmisă în direct pe posturile Digisport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1. Meciul poate fi urmărit și pe FANATIK.ro în format LIVE VIDEO.

Dacă juveții vin după înfrângerile usturătoare cu Oțelul Galați și FCSB, cei de la Farul au remizat în etapa trecută cu Sepsi, scor 1-1. În runda anterioară, ei fuseseră învinși tot de FCSB, cu 1-0, la Ovidiu.

Program și clasament play-off SuperLiga, etapa 4

Meciul Universitatea Craiova – Farul este prima partidă a rundei cu numărul 4 din play-off. Programul complet al etapei arată astfel:

Vineri, 12 aprilie

ora 20:30 Universitatea Craiova – Farul (Digisport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1)

Duminică, 14 aprilie

ora 21:00 CFR Cluj – FCSB (Digisport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1)

Luni, 15 aprilie

ora 20:30 Rapid – Sepsi Sf. Gheorghe (Digisport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1)

Clasament play-off SuperLiga, etapa 4

Cote pariuri la meciul Universitatea – Farul

Chiar și rămase fără antrenor principal, gazdele sunt favorite la victorie în meciul cu Farul. Cota pe 1 solist este 1,85. X are cota 3,55, iar 2 solist este un pronostic cotat cu 4,30.

Oltenii și dobrogenii nu au un apetit ofensiv deosebit în acest play-off, iar cei care mizează pe “sub 2,5 goluri“ în această partidă pot să profite de o cotă. de 1,88. Cota pentru “peste 2,5“ este 1,95.

Universitatea Craiova – Farul, live stream, 20:30, Digisport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1

În ultima partidă disputată la Craiova, între Universitatea și echipa lui Hagi, oaspeții s-au impus cu 2-1 în data de 21 ianuarie. Au marcat atunci Alexandru Crețu, respectiv Rivaldinho și Louis Munteanu.

Bilanțul ultimelor cinci confruntări directe este favorabil constănțenilor. Aceștia au trei victorii. O partidă s-a terminat la egalitate, iar un meci a fost câștigat de olteni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *