Unul dintre adolescenții cu arsuri prin electrocutare, după ce a urcat pe vagonul unui tren, transferat la București. Cum se simte

Unul dintre adolescenții cu arsuri prin electrocutare, după ce a urcat pe vagonul unui tren, transferat la București. Cum se simte

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pacientul a fost transferat cu o ambulanţă SMURD de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de unde a fost preluat de o aeronavă pentru a fi transportat la Bucureşti, relatează Agerpres.

Reamintim că doi adolescenţi au suferit arsuri prin electrocutare, în noapte de joi spre vineri, după ce au urcat pe vagonul unui tren, în localitatea Murfatlar, minorii fiind transportaţi la SCJU Constanţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Claudia Tatarici, cei doi minori au în jur de 14 ani, unul dintre ei fiind în stare gravă, cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului.

“Unul dintre băieţi, inconştient, cu arsuri pe aproximativ 70 – 80% din suprafaţa corpului, a fost preluat de un echipaj SMURD C şi transportat la spital. Celălalt băiat, conştient, cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, a fost preluat de un echipaj SAJ B2 şi dus la spital”, a informat reprezentanta SAJ, la scurt timp după producerea incidentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *