Urmărire ca-n filme pentru prinderea unui șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație, în Târgoviște. Bărbatul era drogat și cu permisul anulat

Urmărire ca-n filme pentru prinderea unui șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație, în Târgoviște. Bărbatul era drogat și cu permisul anulat

“În după-amiaza zilei de 12 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în timp ce se aflau pe raza municipiului, au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism. Şoferul acestuia şi-a continuat deplasarea pe drumul judeţean 711, pe direcţia Târgovişte-Bilciureşti. Ulterior, autoturismul condus a fost identificat în localitatea Finta Mare, acesta aparţinând unui bărbat de 34 de ani, din Târgovişte”, precizează IPJ Dâmboviţa.

În cursul zilei de miercuri, poliţiştii de la Biroul rutier, sprijiniţi de efective de la investigaţii criminale, ordine publică, luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Târgovişte, la bărbatul de 34 de ani, dar şi în satul Finta Mare la domiciliul părinţilor acestuia.

“Întrucât au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta avea anulat permisul de conducere”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.

Şoferul este cercetat pentru conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *