Ursula von der Leyen vrea încă un mandat la șefia Comisiei Europene. Candidatura ei urmează să fie confirmată la Congresul PPE de la București

Ursula von der Leyen vrea încă un mandat la șefia Comisiei Europene. Candidatura ei urmează să fie confirmată la Congresul PPE de la București

Următorul preşedinte al Comisiei Europene va fi ales în conformitate cu rezultatul alegerilor europarlamentare, iar Partidul Popular European (PPE) va confirma candidatura actualei șefe a executivului comunitar, Ursula von der Leyen, pentru un nou mandat în acestă poziție, a afirmat vineri, 8 decembrie, șeful diplomației italiene, Antonio Tajani, care este și vicepreşedintele PPE, scrie agenţia italiană de presă ANSA, preluată de Agerpres.

„Tratatele (europene) prevăd că preşedintele Comisiei este ales ţinând cont de rezultatul alegerilor pentru noul Parlament European”, a amintit Tajani, vorbind în cadrul unei ceremonii la Comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea din Fabriano, unde a participat ca naş la botezul unei fete nigeriene care s-a reunit cu mama ei, un oaspete al comunităţii.

„PPE îşi va desfăşura Congresul la Bucureşti în februarie şi cred că vom confirma candidatura Ursulei von der Leyen”, a răspuns Tajani unei întrebări adresate de presă despre posibilitatea ca fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, care a fost și șef al guvernului italian, să fie propus de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

„Va trebui să aşteptăm răspunsul votului popular şi vom decide pe baza indicaţiilor date astfel de cetăţenii europeni”, a adăugat vicepreşedintele PPE.

Ziarul italian La Repubblica a scris vineri că preşedintele Macron se află în contact cu alţi lideri europeni în legătură cu un posibil acord pentru candidatura lui Mario Draghi la șefia Comisiei Europene.

Surse apropiate fostului premier italian, citate de agenţia ANSA, susțin însă că el nu este interesat de acest post.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *