Val de sancțiuni în București, în cadrul operațiunii BLOCADA. Câți drogați au fost prinși la volan?

Val de sancțiuni în București, în cadrul operațiunii BLOCADA. Câți drogați au fost prinși la volan?

În baza planului BLOCADA, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a acționat, în noaptea de 21/22 octombrie 2023, în sistem integrat, în colaborare cu Direcția Generală de Poliție Locală, Oficiul pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, apărarea vieții și integrității fizice a cetățenilor, precum și pentru  protejarea populației împotriva activităţilor comerciale ilicite.

În perioada precizată, acționându-se pentru asigurarea a unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a fost verificată activitatea  a patru societăți comerciale, trei cu punct de lucru în Sectorul 1 și o altă societate comercială cu sediul în  Sectorul 5, în vederea respectării legislației privind protecția consumatorului.

În urma acestor acțiuni, reprezentanții a două societăți comerciale au primit înștiințări, urmând a se prezenta la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, cu documente, în vederea verificărilor cu privire la înregistrarea în contabilitate a tuturor sumelor provenite din vânzări.       

Totodată, în perioada de referință, în urma acțiunilor întreprinse de către polițiști, cu sprijinul reprezentanților instituțiilor abiliate,  au fost constatate 15 infracțiuni, dintre care opt privind traficul și consumul ilicit de droguri, trei infracțiuni pentru conducere fără permis, două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, două pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. 

 

De asemenea, au fost depistate mai multe persoane având asupra lor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, acestea fiind ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor, urmând ca toate cazurile să fie preluate de către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

 

În perioada de referință, au fost legitimate 607 de persoane și au fost verificate 180 de autoturisme.

 

În acest contex, au fost aplicate 307 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei, dintre care 218 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 17 sancțiuni privind circulația pe drumurile publice, 12 sancțiuni pentru sancționarea faptelor privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, restul sancțiunilor fiind  aplicate la alte acte normative.

 

Totodată, în această perioadă, polițiștii Brigăzii Rutiere au efecutat 198 de testări cu aparatul Etilotest și 19 cu aparatul DrugTest, fiind  reținute 10 permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.

Structurile Ministerului de Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *