Valul de căldură de peste 45 de grade din Sahel este legat de modificările climatice „de origine umană”, potrivit World Weather Attribution

Valul de căldură de peste 45 de grade din Sahel este legat de modificările climatice „de origine umană”, potrivit World Weather Attribution

Între 1 la 5 aprilie, Mali şi Burkina Faso au înregistrat un val de căldură excepţional, atât ca durată, cât şi ca intensitate, cu temperaturi de peste 45°C, aflate la originea multor decese în aceste ţări, relatează AFP, citată de News.ro.

Acest valul de căldură din Sahel care a paralizat electricitatea, sisteme de sănătate, a ucis oameni şi le-a afectat activităţile agricole de la începutul lunii aprilie este legat de modificările climatice „de origine umană”, relevă cercetători de la reţeaua World Weather Attribution (WWA) într-un studiu publicat joi.

În raport se precizează că un episod ca cel care a afectat Sahelul timp de cinci zile în aprilie are loc în principiu doar ”o dată la 200 de ani”.

Observaţii ale cercetătorilor şi comparaţii cu modele de temperaturi „arată că valul de căldură de magnitudine observat în martie şi aprilie 2024 în regiune ar fi fost imposibile dacă nu ar fi existat o înălzire globală de 1,2°C „de origine umană”.

„Valuri de căldură sunt frecvente în Sahel în această perioadă a anului, însă cel din aprilie ar fi fost mai redus cu 1,4°C în regiune dacă oamenii nu ar fi provocat încălzirea planetei arzând energii fosile. Aceste tendinţe continuă cu o încălzire viitoare. Valurile de căldură figurează între catastrofele naturale cele mai sângeroase”, au transmis autorii raportului.

Potrivit cercetătorilor, un asemenea val de căldură în Mali şi Burkina Faso ar fi „cu 1°C în plus într-o lume mai caldă cu 0,8°C” şi s-ar produce mai frecvent decât în clima actuală, în cazul în care încălzirea globală a planetei atinge 2°C.

Sahel este o amplă zonă de tranziție, de la deșertul Sahara la regiunea de savană Sudan. Ocupă mari porțiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia și Sudan

Sute de morți, după valul de căldură din luna aprilie

Durata şi gravitatea acestui val de căldură au provocat o creştere a deceselor şi spitalizărilor înregistrate în aceste ţări, în pofida faptului că populaţiile din Mali şi Burkina Faso „sunt aclimatizate unor temperaturi ridicate”.

Potrivit WWA, este „imposibil” să se numere victimele, din cauza lipsei înregistrării datelor în ţările respective, însă „probabil că au avut loc sute, poate mii de alte morţi legate de căldură”.

„De la 1 la 4 aprilie, am constatat o creştere a frecventări serviciilor”, a anunțat profesorul Djibo Mahamane Diango, şeful Departamentului de Anestezie de la Centrul spitalicesc Gabriel Touré de la Bamako, capitala Mali.

În acest interval de 4 zile, instituţia a înregistrat 102 morţi, dintre care peste jumătate erau în vârstă de „peste 60 de ani”, după ce în toată luna aprilie în 2023 a înregistrat 130 de decese.

Temperatură de 48,5 grade Celsius înregistrată în Mali

Căldura din aprilie, în Mali – care a înregistrat un vârf de 48,5°C – şi Burkina Faso au coincis cu postul Ramadanului şi întreruperi ale curentului care au limitat folosirea ventilatoarelor şi instalaţiilor de climatizare şi au afectat funcţionarea serviciilor de sănătate.

La începutul lui aprilie, Centrul Naţional de Transfuzii Sanguine din Bamako a cerut instituţiilor medicale ”să suspende orice transfuzie nedispensabilă”, din cauza ”întreruperilor zilnice şi prelungite peste 12 ore” pe zi.

Mali trăieşte în ritmul întreruprii alimentării cu electricitate din cauza centralelor depăşite şi unei datorii grele care grevează societatea naţională de energie.

Începând din anii ’70, ţările din Sahel s-au confruntat cu secete, iar cu episoade de ploi intense începând din anii ’90.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *