Vânzarea fabricii de la Sebeș a Schweighofer s-a oficializat. De ce asta e o victorie uriașă a cetățenilor și o șansă unică pentru păduri

Vânzarea de către Schweighofer a celei mai mari fabrici de prelucrare a lemnului din România, de la Sebeș, a trecut aproape neobservată în presa autohtonă. Și prea multe valuri nu face prin presă nici consultarea publică legată de proiectul de lege a Noului Cod Silvic. 

Asta chiar dacă dezvăluirile despre practicile și influența la nivel politic a Schweighofer au scos oamenii în stradă încă din primăvara anului 2015. Chiar dacă, cu banii făcuți în România, Schweighofer și-a permis să cumpere (la propriu) castele în Viena, în vreme ce cartelizarea pieței lemnului în jurul companiei austriece a dus la dispariția a aproximativ 50.000 de locuri de muncă în industria mobilei și la un volum de tăieri ilegale de lemn dublu față de cel tăiat cu acte! Adică distrugeri de mediu imposibil și imoral să fie cuantificate financiar, dar cu pierderi economice de miliarde de euro anual (6 miliarde de euro/anual, conform raportului de țară al CE, pe anul 2020).

Contragerea drastică a Afacerii Schweighofer (vânzarea fabricii de la Sebeș vine după închiderea, anul trecut, a celei de la Siret și a unei părți a activității celei de la Rădăuți) reprezintă o victorie a implicării civice și a jurnalismului de investigație, comparabilă, poate, doar cu stoparea Afacerii Roșia Montană, din toamna anului 2013. E trist că vestea riscă să treacă neobservată și asta într-un moment în care există o fereastră de oportunitate unică pentru adoptarea unui Nou Cod silvic care ar putea diminua drastic efectele toxice ale Afacerii Schweighofer și ale Cartelului Lemnului, construit în jurul ei.

Din lemnul tocat la Sebeș, palat cumpărat la Viena

Anunțată încă din primăvară, vânzarea de către HS Timber Group (noua denumire a Holzindustrie Schweighofer) a celei mai mari fabrici de cherestea din România, aflată la Sebeș, s-a finalizat luna trecută. Pentru a fi oficializată, tranzacția (care a presupus vânzarea de acțiuni către compania germană Ziegler) mai avea nevoie de acordul Consiliului Concurenței, care a venit după patru luni de verificări. Prețul vânzării nu a fost făcut public în comunicatul firmei austriece, dar, potrivit jurnalistului de investigație Andrei Ciurcanu, s-ar cifra la aproximativ 190 de milioane de euro.

Fabrica de la Sebeș nu este doar cea mai mare de profil, din România, ci și activul pe baza căruia s-a construit și s-a dezvoltat afacerea Schweighofer, începând cu anul 2003, când a beneficiat de facilitățile majore acordate de Guvernul Năstase pentru a ”investi” în țara noastră. În primul deceniu, Schweighofer a obținut profituri uriașe din prelucrarea primară (în special cherestea) și exportul ulterior a materialului lemnos. 

Doar într-un singur an, în 2013, profitul net, declarat oficial, din afacerea din România a fost de aproape 100 de milioane de euro. În anii ”mai puțin profitabili” din acea perioadă, netul pozitiv al fabricilor Schweighofer din România era în jur de 40-50 de milioane de euro. Astfel, nu e de mirare că averea patronului Gerard Schweighofer ajunsese să fie evaluată, în 2014, la aproximativ 1,15 miliarde de euro, activele și profiturile făcute de pe urma fabricilor din România fiind principala sursă a acestei creșteri explozive. Și nici nu e surprinzător faptul că tot în acei ani, presa austriacă scria despre faptul că Schweighofer începuse achiziționarea și/sau tranzacționarea unor palate celebre din Viena, cum a fost cazul Palatului Herberstein, cumpărat în mai 2015 și evaluat la aproximativ 40 de milioane de euro. Practic, prețul unui celebru palat din Viena era echivalentul profitului unui an ”slab” de tocat lemn la Sebeș.

Prăbușire dramatică a industriei mobilei, în primul deceniu Schweighofer

Ce a câștigat România de pe urma acestei afaceri? În primii ani de după ”descălecarea” Schweighofer la Sebeș, au dispărut zeci de mii de locuri de muncă din industria autohtonă a prelucrării finite a lemnului (în special fabrici de mobilă), din cauza accesului tot mai restrictiv la materia primă. 

În primul deceniu de după 1990, producția de mobilă a avut o scădere rezonabilă, de 10%, iar exporturile de doar 5%, în condițiile în care sectorul trecuse deja prin restructurare și privatizare. Doar în prelucrarea finită a lemnului, în 2001 lucrau 97.000 de angajați, prognozele fiind optimiste că până la finalul Guvernării Năstase (2004), acestea vor ajunge la 100.000. Aflăm asta chiar dintr-o Hotărâre a Guvernului (HG) nr. 965/27.09.2001. 

”În anul 2000 producţia de mobilă a reprezentat 90% din cea a anului 1989. Volumul exportului, în acelaşi an a fost de 441 milioane USD, reprezentând cca. 95% din realizările anului 1989. În cadrul sectorului îşi desfăşoară activitatea un număr de 2679 întreprinderi din care 2565 sunt IMM, înfiinţate în marea lor majoritate după anul 1990. Industria mobilei şi a altor produse finite din lemn a avut în anul 2000 o pondere importantă în cadrul economiei şi industriei: 2,1% din volumul producţiei industriale; 4,4% din volumul total al exportului; 4,9% din numărul salariaţilor din industrie. În perspectiva anilor 2001 – 2004, pentru producţia şi exportul de mobilier se preconizează cresteri anuale de 6-7%. De asemenea, se estimează o creştere a numărului de personal din acest domeniu de la 97.000 în anul 2001, la cca. 100.000 în anul 2004” (HG 965/2001).

Un deceniu mai târziu, cifrele arătau, însă, cu totul altfel. Potrivit Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR), citată de ZF, în 2010 numărul locurilor de muncă în domeniu scăzuse la jumătate: 48.900, cu o ușoare revenire în deceniul următor, în special după ce a fost introdus articolul anti-monopol în Codul Silvic! O situație cu atât mai surprinzătoare cu cât datele din primul ciclu al Inventarului Forestier Național (IFN) arătau o creștere majoră, de aproximativ o treime a volumului de lemn ieșit din păduri, pentru perioada 2008-2012 (date prelucrate și apoi devenite publice în 2014), ajungând la aproape 27 de milioane mc/an. Mai mult, comparând cu datele oficiale ale Institutului Național de Statistică (unde se raportează volumele de lemn exploatate cu acte), rezulta că acea diferență de o treime – aproape 9 milioane mc/an – era exploatat ilegal, lucru recunoscut și de ministrul Mediului de atunci.

Cum ar veni, într-o perioadă în care volumul de lemn ieșit din pădure a crescut cu o treime (o treime care a fost tăiată ilegal!) locurile de muncă din industria mobilei au scăzut la jumătate. În perioada de vârf, Schweighofer a ”compensat” cu un număr (maxim) cu puțin peste 3.000 de angajați în TOATE fabricile din România. 

Intrarea și dezvoltarea companiei austriece în România s-a suprapus cu creșterea explozivă a tăierilor ilegale de păduri și cu un dezastru în industria mobilei de la noi. Am tăiat mai multe păduri, dar am exportat (la propriu) aproape 50.000 de locuri de muncă (cu toate taxele și impozitele aferente), pentru ca Schweighofer să înregistreze profituri de zeci și sute de milioane de euro anual, lansându-se pe piața investițiilor imobiliare în palatele Vienei!

Deceniile defrișărilor uriașe 

Simplă coincidență? După cum aveau să demonstreze anchete și cercetări pe teren ulterioare, în acea perioadă (a doua jumătate a anilor 2000 și prima jumătate a celui de-a doilea deceniu din mileniul III) au avut loc și cele mai impresionante și ”spectaculoase” tăieri ilegale de lemn. Pădurile de pe versanți întregi de munți din Făgăraș și Apuseni, în fapt din întreg arcul carpatic, din județele Vâlcea, Argeș, Suceava, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Mureș, Harghita, Covasna, Vrancea, Neamț etc., au dispărut, ca după o uriașă molimă. Doar din câte o singură zonă, s-au ”evaporat” sute de mii de metri cubi de lemn. Imaginați-vă mii, zeci de mii de transporturi cu TIR-uri care au circulat pe drumurile publice ale României cu lemn tăiat ilegal fără ca cineva să verifice pe bune! Am vizitat, la pas, o parte din aceste zone și peisajele sunt, în continuare, terifiante chiar și după un deceniu sau chiar două, pentru că în locul pădurilor tăiate la ras, care n-au mai avut cum să se regenereze singure, n-a mai plantat cineva ceva.

Împreună cu jurnaliști de la TV5, pe Valea Ursului, în Munții Apuseni, unde dintr-un singur loc au dispărut peste 100.000 de mc/lemn, fără a se mai face regenerare

Numeroase mărturii și dovezi, documentate și făcute publice de activiști de mediu sau jurnaliști de investigație, au arătat că lemnul ajungea în abatoarele Schweighofer, de la Sebeș, Rădăuți, Siret, Reci. Alte două companii austriece, Egger și Kronospan au avut propria contribuție, însă doar către sfârșitul primului deceniu al mileniului, când au început să-și dezvolte afacerile de aici. Pentru a alimenta aceste abatoare de lemn, în paralel s-a dezvoltat și o industrie autohtonă de exploatare a lemnului, devenită extrem de puternică și influentă, la rândul ei, până la nivelul impunerii unor miniștri ai Apelor și Pădurilor. După aproape două decenii, doar în ianuarie 2021, Consiliul Concurenței a anunțat finalizarea unei anchete pentru anii 2011-2016 pentru care a aplicat o amendă record, de 26,6 milioane de euro (peste 11 milioane doar partea Schweighofer) pentru cartelizarea pieței lemnului (înțelegeri și aranjare de licitații, acces privilegiat la lemn etc.). Asta nu înseamnă că practicile în discuție nu erau anterioare anchetei și că n-au continuat ulterior perioadei investigate, cel puțin până la aplicarea sancțiunilor. 

Mai mult, potrivit celui de-al doilea ciclu al IFN (aferent anilor 2013-2018), volumul de lemn dispărut fără acte din pădurile României a ajuns la 20 de milioane de mc/anual, mai mult chiar decât volumul de lemn tăiat cu acte (aproximativ 18 mil. mc/anual). Nota bene: iar ”lemn tăiat cu acte” nu înseamnă, obligatoriu, că acele acte au fost legale (estimări cu diferențe uriașe, metoda tocătorul, a răriturilor sau a accidentalelor/doborâturilor sunt doar câteva dintre metodele de furt ”cu acte”, documentate și prezentate public de jurnaliști și activiști).  

Investigații jurnalistice și civice și revolta cetățenilor

Problemele companiei au început cu anii 2014-2015, cu ocazia introducerii articolului anti-monopol în Codul Silvic și dezvăluirile făcute de activiștii de mediu și jurnaliștii de investigație, legate de faptul că în fabrica de la Sebeș ajungea lemn tăiat ilegal și/sau din arii naturale protejate, inclusiv din parcuri naționale. 

O astfel de anchetă, sub acoperire, realizată, în colaborare de investigatori de la Environmental Investigation Agency (EIA) și jurnaliști români, în 2015, i-a înregistrat pe directorii Schweighofer cum se oferă nu doar să cumpere lemn tăiat ilegal, ci chiar să plătească mai bine pentru cel tăiat ilegal decât pentru cel tăiat cu acte. 

<iframe width=”700″ height=”400″ src=”https://www.youtube.com/embed/I2lwefgTzNU?si=H8BbU0TDgUDlLDTC” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

În aceeași perioadă, Gabriel Păun, de la Agent Green, a urmărit un camion încărcat cu bușteni tăiați din Parcul Național Retezat până la poarta fabricii din Sebeș, unde a fost agresat de forțele de pază ale companiei.

Dezvăluirile s-au suprapus cu refuzul președintelui Klaus Iohannis de promulgare a modificărilor la Codul Silvic, pe care l-a trimis la Parlament pentru re-examinare, în primăvara lui 2015. Unul dintre principalele puncte vizate de solicitarea președintelui era eliminarea articolului anti-monopol (care limita dreptul unei companii sau grup de firme de a prelua și prelucra maxim 30% din volumul exploatat dintr-o specie de lemn, pe parcursul unui an). Punctul de vedere al Administrației prezidențiale era, practic, identic, cu cel emis de Consiliul Concurenței, în condițiile în care Schweighofer o angajase în conducerea proprie pe fosta șefă a Consiliului Concurenței, timp de 18 ani, Georgeta Gavriloiu. Tot în primăvara anului 2015, am făcut publică scrisoarea lui Schweighofer către Guvernul Ponta, din septembrie 2014 (când Codul Silvic era în dezbatere, în Parlament), prin care amenința cu sancțiuni de la UE și relocarea afacerii din România dacă se adoptă articolul anti-monopol. Exact ”argumentele” Consiliului Concurenței și ale președenției din cererea de re-examinare! 

Picătura care a umplut paharul a fost publicarea rezultatelor primului ciclu al Inventarului Forestier Național (IFN), care estimau la aproximativ 9 milioane mc. (8,8 mil. mai exact) volumul de lemn care dispărea, fără acte, anual, din pădurile României. 

În mai 2015, mii de oameni au ieșit în stradă pentru păduri, în Cluj-Napoca, București și alte localități din țară și Diaspora. În contextul în care protestele pentru Roșia Montană (întinse pe perioada a aproape patru luni și jumătate, 1 septembrie – 10 decembrie 2013) și cele pentru dreptul la vot al cetățenilor din Diaspora (noiembrie 2014) erau încă proaspete atât în memoria civică, dar și a decidenților politici, de la președinte la majoritatea guvernamentală, Codul Silvic a fost adoptat și promulgat, în cele din urmă, cu tot cu articolul anti-monopol. Mai mult, Guvernul Ponta a trimis Corpul de Control la Sebeș, care a confirmat existența unor cantități importante de lemn fără acte în curtea fabricii Schweighofer, iar președintele Iohannis a dus problema tăierilor ilegale de păduri în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). 

Supraviețuirea Schweighofer și contra-atacul

Schweighofer și-a pierdut certificarea de sustenabilitate (FSC, care ar trebui să confirme proveniența legală a lemnului, din pădure până la vânzarea ca produs finit), a avut probleme mari cu autorizarea funcționării unui alt mare ”abator” de lemne, la Reci (jud. Covasna) și s-a ales cu dosare de cercetare penală, dar a supraviețuit și a continuat să se extindă, chiar dacă marja de profit a mai scăzut. Una dintre explicații ține de faptul că a rămas vârful ”lanțului trofic” al afacerilor cu lemn din România. 

În 2021, Consiliul Concurenței a anunțat aplicarea amenzii record pentru cartelizarea pieței lemnului, în valoare de peste 26,6 de milioane de euro. În fruntea listei, cu cea mai mare amendă, de peste 11 milioane de euro, se afla Schweighofer, A fost, practic, confirmarea că societatea austriacă a rămas principalul beneficiar al lemnului exploatat în România, cu acte sau ilegal. Consiliul Concurenței a confirmat că un grup mic de firme, de exploatare (majoritatea românești, cu Frasinul și Silvania International lideri), respectiv procesare (cu Schweighofer, Kronospan și Egger în top), au distorsionat piața, și-au asigurat acces privilegiat, ne-competitiv, de multe ori ilegal, la pădurile României. 

Coincidență (sau nu) Traian Larionesei, respectiv Emil Iugan, patronii firmelor Frasinul și Silvania Internațional (liderii firmelor autohtone de exploatare din Cartelul Lemnului), ambele din Bistrița-Năsăud, n-au avut nicio problemă să se afișeze, în numeroase ocazii, cu senatorul de Bistrița-Năsăud (fost PNL, ulterior PSD) Ioan Deneș, propulsat ministru al Apelor și Pădurilor, între 2018 și 2019. Ca ministru, Ioan Deneș s-a remarcat prin negarea oficială a amplorii tăierilor ilegale de păduri din România, încercarea de mușamalizare a rezultatelor din ciclul al II-lea al IFN și ordine de ministru favorabile firmelor care încălcau normele de exploatare (printre altele retragerea dreptului Gărzilor Forestiere de a solicita retragerea atestatelor de exploatare în cazul constatării încălcării legii de către acestea!).

Rezultatele celui de-al doilea ciclu IFN, pe care Ioan Deneș a încercat să le ascundă (fiind făcute publice, inițial, în investigații jurnalistice), arată o creștere uriașă a lemnului dispărut fără acte din păduri, de la aproximativ 9 milioane mc/anual (primul ciclu) la aproximativ 20 de milioane de mc/ anual. 

Și, totuși, chiar și după amenda Consiliului Concurenței, care o plasa în fruntea Cartelului Lemnului, într-o perioadă din care din pădurile României dispărea un volum dublu de lemn decât cel tăiat cu acte, Schweighofer a căzut, încă o dată, în picioare și a reobținut certificarea de sustenabilitate. Chit că, în același timp, s-a mai ales și cu alte dosare penale și/sau contravenționale (cu o altă amendă record, pentru tentativa de expediere, din Portul Constanța, a unor materiale lemnoase cu acte de proveniență aparent din Austria, pentru a evita taxele din România) ori că anchete ale societății civile au arătat că primește, în continuare, lemn exploatat din parcuri naționale!

Presiunea civică, efecte după un deceniu de implicare

Totuși, în ciuda unor tentative repetate, Schweighofer nu a reușit să elimine articolul anti-monopol din Codul Silvic și nici să blocheze alte articole anti-hoție adoptate în vara anului 2020. În acest ultim caz, m-am confruntat cu lobby-ul companiei chiar în Parlament, pe o propunere legislativă la care eram co-autor și în cadrul căreia au încercat să elimine, printr-un amendament, articolul anti-monopol. Mai întâi au încercat să obțină acest lucru printr-un amendament depus, succesiv, de un deputat PNL, apoi de unul PSD. Ambii și le-au retras, însă. 

În negocierile cu liderii PNL și PSD, Ludovic Orban, respectiv Marcel Ciolacu, argumentul care a contat (știu asta pentru că eu l-am invocat și a funcționat) a fost presiunea publică (mai exact, perspectiva alegerilor locale, respectiv parlamentare care urmau în doar câteva luni și amintirea protestelor civice împotriva eliminării articolului anti-monopol, din mai 2015, dar și petițiile cu zeci de mii de semnături, dezvăluirile activiștilor de mediu). 

De asemenea, lobby-ul Schweighofer (și al industriei lemnului, în general) nu a reușit să blocheze de tot (doar să amâne și să ciuntească) implementarea noului Sistem de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL 2.0), în februarie 2021. 

În mod public, dar și prin acțiuni de lobby la nivel diplomatic, Schweighofer a acuzat modificările din Codul Silvic din 2020 și operaționalizarea SUMAL 2.0 din 2021 că i-ar afecta activitatea, amenințat că va închide fabrici din România, că va pleca (ca și cum asta ar fi un lucru rău), dacă nu se revine la o legislație mai permisivă/relaxată în domeniul exploatărilor forestiere. Despre campaniile de lobby ale companiei (ajungând până la emisiuni publicitare mascate la televiziunea publică, dar și până la nivelul ambasadorului României la Viena, Emil Hurezeanu), am mai scris. Andrei Ciurcanu a prezentat și documente despre cum Schweighofer a fost printre companiile austriece care au făcut presiuni la Viena legate de condiționarea votului Austriei pentru intrarea României în Spațiul Schengen, în schimbul unui cadrul legislativ care să le fie mai favorabil. Presiunea civică, mobilizată de investigațiile jurnalistice și ale activiștilor de mediu, petițiile cu zeci de mii de semnături, protestele în stradă (cele din mai 2015 au avut o continuare și în noiembrie 2019) au fost însă mai puternice.

În cele din urmă, la începutul anului trecut, Schweighofer a anunțat reducerea cu 30% a capacității de prelucrare a lemnului din România, prin închiderea fabricii de la Siret și a unei părți din cea de la Rădăuți. În aprilie, a fost anunțată vânzarea fabricii de la Sebeș, către nemții de la Ziegler, tranzacție finalizată acum, după avizul Consiliului Concurenței. Chiar dacă mai deține fabrici la Reci (potrivit unor surse, compania ar negocia și vânzarea acesteia), Rădăuți și Comănești, vânzarea ”perlei coroanei” indică faptul că Schweighofer se pregătește să-și restrângă drastic activitatea și să plece din România. Nu-i plânge nimeni de milă, că are conturile prea-pline, iar sistemul creat în jurul acestei companii este departe de a fi destructurat.

Ieșirea însă, din piață, a unei companii cu resurse majore pentru activități de lobby, cu conexiuni și influențe la nivel de miniștri, prim-miniștri, președinți de stat, ambasadori etc. este o victorie uriașă a celor care i-au dezvăluit practicile ilegale și a celor care s-au mobilizat civic.

În același timp, e o fereastră de oportunitate extraordinară în contextul în care proiectul de lege a Noului Cod Silvic a fost pus în consultare publică de către Guvern la sfârșitul lunii august și e de așteptat să-l trimită în Parlament în această lună. Adoptarea Noului Cod Silvic e un jalon în PNRR, în condițiile în care suntem și în procedură de infringement din cauza tăierilor ilegale de păduri, așadar există o presiune suplimentară pentru adoptarea lui, și adoptarea într-o formă mult îmbunătățită.

Draftul proiectului legislativ e departe de acest deziderat, criticile și amendamentele transmise deja Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) sunt numeroase și e nevoie de multă implicare civică (inclusiv vizibilitate acordată dezbaterii din partea presei) pentru a fi adoptate. Miza – pădurile României și diminuarea drastică a tăierilor ilegale – e uriașă și nu știu dacă, în următorul deceniu, vom mai avea parte de o asemenea oportunitate.

foto: Nicu Cherciu