Vasile Dîncu, despre indecizia liberalilor privind data prezidențialelor: ”Nu am înțeles rațiunile pentru care cer timp”

Vasile Dîncu, despre indecizia liberalilor privind data prezidențialelor: ”Nu am înțeles rațiunile pentru care cer timp”

În ultima vreme, tot mai multe voci dinspre PNL cer o reanalizare a datei alegerilor pentru funcția supremă în stat. De cealaltă parte a coaliției de guvernare, PSD spune un nu hotărât acestui scenariu.

Vasile Dîncu, despre indecizia liberalilor privind data prezidențialelor

Vasile Dîncu s-a declarat contrariat de insistența liberalilor legat de o eventuală modificare a datei acestui scrutin. Social-democratul este de părere că PNL face aceste discuții pentru că ar avea nevoie de mai mult timp pentru a-și pregăti candidatul.

„Nu am înțeles rațiunile pentru care cer mai mult timp. Probabil că se uită la sondaje și candidatul pe care îl prezumează că va fi nu are încă destule procente și se gândesc probabil că vor mai mult timp pentru asta.

Este singura rațiune pentru care mă gândesc că ar dori să-și schimbe decizia pe care au luat-o înainte”, a declaat Vasile Dîncu pentru Gândul.ro.

Președintele Consiliul Național al PSD a mai precizat că este convins că Marcel Ciolacu va ajunge în turul 2 al prezidențialelor, dacă liderul PSD decide să candideze.

„Nu știm încă toți candidații. Dacă va candida Marcel Ciolacu, atunci e singura certitudine că avem un candidat în turul 2. Adică, el sigur intră în turul 2. Restul, nu știu”, ne-a mai spus Vasile Dîncu.

Deși Coaliția a discutat ca alegerile prezidențiale să fie în luna septembrie, în continuare, liberalii spun că ar trebui ca fie rediscutat acest subiect între PNL și PSD. Unul dintre vicepreședinții PNL, Virgil Guran, a spus că această dată nu este oportună.

PNL ar vrea prezidențialele mai târziu

Reacția lui Vasile Dîncu a venit după ce vicepreședintele liberal, Virgil Guran, a declarat pentru sursa citată că în PNL nu s-a ajuns la nicio concluzie pe această temă, însă el consideră că nu este oportun să fie organizate în septembrie.

„A fost o discuție, am explicat și acolo, a fost o discuție referitor la data alegerilor, dacă n-ar fi oportun, ținând cont că în 15 septembrie încep școlile și că ar fi campania în vacanța oamenilor în august, dacă nu ar trebui gândit altfel, dar nu s-a tras nicio concluzie, nu s-a ajuns la a se propune acest lucru.

Deocamdată, eu am reacționat mai mult la reacția lui Ciolacu, care a ieșit fără să se discute nimic oficial, doar s-a auzit, așa că domnule, oare n-ar fi bine? A venit imediat cu o reacție foarte hotărâtă că nu există așa ceva, că nu se poate așa ceva.

Eu am reacționat doar la acest lucru, în sensul că într-o coaliție se discută orice problemă, când apar argumente logice, se mai pot schimba anumite lucruri, nu vii direct și zici nu, eu nu sunt de acord cu asta”, a spus Vasile Guran.

Marcel Ciolacu, președintele PSD a declarat zilele trecute, că data alegerilor prezidențiale a fost deja stabilită și că sunt șanse mici să fie organizate în luna decembrie și nu pe 15 și 29 septembrie.

Please follow and like us:
Pin Share