În urmă cu un an, Matthew Perry, publica un volum de memorii intitulat “Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing: A Memoir”. Cartea a apărut și în limba română, la editura Nemira, iar Libertatea a publicat un fragment în noiembrie 2022 din aceasta. În ea, Perry vorbea de marile sale lupte.
În volum, Perry a dezvăluit că abuzul său de opioide a dus la o ruptură de colon când avea 49 de ani. Medicii i-au dat două procente șanse de supraviețuire, a scris el, și a fost în comă timp de două săptămâni, urmate de alte luni în spital, relatează CNN.
Actorul a avut nevoie de 14 intervenții chirurgicale pentru a ajuta la repararea tuturor leziunilor abdominale și a recunoscut că a mers la dezintoxicare de 15 ori de-a lungul anilor în speranța de a scăpa de dependența de droguri.
„Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă după cele cinci luni de spitalizare a fost să-mi aprind o țigară. Când am tras primul fum după atâta vreme, simțind cum îmi umple plămânii, zău că am avut senzația că nu mai fumasem niciodată în viața mea. Da, acum chiar că eram acasă. Nu mai aveam Durerea aia – intervenția chirurgicală mă lăsase cu cicatrici nasoale și inflamate, care se simțeau ca o serie lungă de abdomene, douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile din șapte, dar nu era o durere pe bune. Mai mult un deranj. Dar nimeni nu trebuia să știe asta, așa că le spuneam tuturor că, vai, cât de tare mă doare, doar ca să-mi poată face rost de OxyContin.
Nu peste prea multă vreme, n-au mai avut niciun efect alea 80 de miligrame pe zi, pe care le-am obținut prin milogeli și minciuni. Aveam nevoie de mai mult. Le-am cerut doctorilor și m-au refuzat. Am vorbit cu un dealer, iar el a zis că mă rezolvă. Acum nu-mi rămânea decât să-mi dau seama cum să cobor fără să mă prindă Erin cele patruzeci de etaje până în stradă, din apartamentul meu de douăzeci de milioane de dolari. (L-am cumpărat – jur că nu mint – doar pentru că Bruce Wayne, alias Batman, locuia într-un asemenea loc în filmul „Cavalerul negru”.) Luna următoare, am încercat să mă întâlnesc de patru ori cu dealerul.
Am fost prins – te-ai prins și tu – tot de patru ori. Deloc, dar deloc nu mă pricepeam la chestiile astea. Și, bineînțeles, s-a ajuns la concluzia că trebuie să fiu băgat din nou la dezintoxicare. Deci… După ce mi-au explodat intestinele, am fost operat și a trebuit să port o pungă de colostomie destul de drăguță – nici măcar mie nu mi-ar fi trecut prin cap cât de bine o să-mi vină. Dar urma și o a doua operație, cea prin care trebuia să-mi scoată punga de acolo, numai că între cele două intervenții chirurgicale mi se interzisese să fumez (fumătorii fac cicatrici mult mai nasoale, de aici interdicția). Ca să nu mai spun că îmi pierdusem cei doi dinți din față. Se spărseseră când mușcasem dintr-o felie de pâine prăjită cu unt de arahide și încă nu mi-i pusesem la loc, că nu avusesem timp”, se arată într-un fragment din carte.
Mărturia continua.
„Centrul de dezintoxicare era o pușcărie. Sunt convins de asta. O pușcărie adevărată, nu cum mi se păruse centrul de dinainte. Cu cărămizi roșii și gratii negre, din fier. Uite că reușisem cumva să ajung și la închisoare. Niciodată nu încălcasem legea – în fine, nu fusesem prins –, dar iată-mă aici, în carceră, la mititica, la zdup. Pentru că nu mai aveam nici ăia doi dinți din față, chiar că arătam ca un pușcăriaș, iar toți consilierii erau temnicerii mei. Tot ce mai lipsea era să-mi dea mâncarea printr-o fantă din ușa încuiată.
Detestam locul ăla, n-aveau ce să mă învețe acolo. Începusem terapia de la 18 ani și, pe bune, chiar nu mai aveam nevoie de așa ceva, în schimb, mi-ar fi trebuit cei doi dinți și o pungă de colostomie care să nu se mai spargă. Când spun că m-am trezit plin de rahat, vreau să se înțeleagă că asta s-a întâmplat de vreo cincizeci, șaizeci de ori. În diminețile când nu se spărgea punga, se întâmpla alt fenomen, unul nou: când mă trezeam, mă bucuram de aproximativ treizeci de secunde de libertate, în timp ce mi se limpezeau ochii încă adormiți, apoi mă pocnea realitatea înconjurătoare drept în moalele capului și izbucneam în lacrimi cu o viteză care ar fi făcut-o invidioasă chiar și pe Meryl Streep. A, da, și aveam mare nevoie de o țigară. Am mai zis asta?”
„Nu am omis nimic”
“Ceea ce mă surprinde cel mai mult este reziliența mea”, a declarat el anul trecut pentru People, cu referire la carte. “Felul în care pot să îmi revin din toată această tortură și grozăvie. Dorind să spun povestea, chiar dacă este puțin înfricoșător să îți spui toate secretele într-o carte, nu am omis nimic. Totul este acolo.”
Perry a fost sincer în legătură cu problemele sale cu dependența, cu care s-a luptat chiar și la apogeul carierei sale.
“Luam 55 de Vicodin pe zi, cântăream 58 de kilograme, eram în serialul Friends, fiind urmărit de 30 de milioane de oameni – și de aceea nu mă pot uita la emisiune, pentru că eram brutal de slab”, a declarat Perry într-un interviu acordat anul trecut la CBC. “Nu m-am uitat la emisiune și nu m-am uitat la emisiune, pentru că aș putea spune: “Băutură, opiacee, băutură, cocaină””, a spus el. “Aș putea spune sezon cu sezon, după cum arătam. De aceea nu vreau să mă uit la el, pentru că asta e ceea ce văd.”
Matthew Perry, starul din „Friends„, a fost găsit mort sâmbătă în caa cu hidromasaj din locuința sa din Los Angeles. Avea 54 de ani.
foto: Hepta
