Vicepremierul italian Salvini cere acceptarea realegerii lui Putin. „Poporul are întotdeauna dreptate când votează”

Vicepremierul italian Salvini cere acceptarea realegerii lui Putin. „Poporul are întotdeauna dreptate când votează”

Vicepremierul italian de extremă dreapta Matteo Salvini s-a distanţat luni de răspunsul critic al Occidentului faţă de victoria categorică a lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale, spunând că decizia alegătorilor trebuie acceptată, transmite Reuters.

Putin, care a condus deja Rusia timp de aproape un sfert de secol, a câștigat încă un mandat de șase ani în funcția de președinte, cu aproape 88% din voturile exprimate în Rusia, un scor record în perioada post-sovietică.

SUA şi UE au spus că acest scrutin nu a fost liber şi nici corect, în condiţiile în care presa este controlată, iar opozanții care i-ar fi putut amenința șansele lui Putin au fost împiedicaţi să candideze.

Totuşi, Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga și un aliat ferm al lui Putin înainte de invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022, afirmă că rezultatul alegerilor trebuie acceptat, întrucât „poporul are întotdeauna dreptate când votează”.

„Ei (ruşii) au votat şi noi acceptăm asta, sperând că 2024 va fi anul păcii”, a mai spus Salvini, într-o declarație de presă, în marja unei conferinţe la Milano.

Declarațiile lui Salvini evidenţiază tensiunile interne din cadrul guvernului de coaliţie al premierului Giorgia Meloni.

Întrebat despre aceste declaraţii, ministrul de externe italian Antonio Tajani, lider al partidului de centru-dreapta Forza Italia şi de asemenea vicepremier, a răspuns că „poziţia de politică externă a Italiei este exprimată de ministrul de externe”, iar alegerile din Rusia nu au fost „nici libere, nici corecte”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *