Victor Cornea, declarație publică de dragoste pentru Andreea Bălan: „Te iubesc”. Cum a reacționat cântăreața

Victor Cornea, declarație publică de dragoste pentru Andreea Bălan: „Te iubesc”. Cum a reacționat cântăreața

Victor Cornea a atras atenția cu cele mai recente fotografii distribuite pe rețelele de socializare, dar și cu declarația de dragoste făcută iubitei lui, cântăreața Andreea Bălan. Cei doi au o relație de câteva luni de zile.

Pe Instagram, Victor Cornea a distribuit trei fotografii în care apare foarte apropiat de Andreea Bălan, iubita lui. Amândoi afișează zâmbete largi, în timp ce se țin țin brațe, îmbrăcați fiind în haine foarte elegante.

Victor Cornea, mesaj pentru Andreea Bălan: „Iubirea pură este răspunsul la toate provocările vieții”

„Iubirea pură este răspunsul la toate provocările vieții. Te iubesc, Andreea Bălan ?”, i-a declarat jucătorul de tenis cântăreței, care nu a ezitat și i-a răspuns public, printr-un mesaj la postarea lui de pe Instagram.

„Dragostea mea e pentru totdeauna, dincolo de timp și spațiu ? ?”, a transmis artista. Și fanii celor doi au reacționat: „Sunteți minunați!!! Cei mai frumoși și drăguți!!! Să fiți fericiți!!!❤❤??????”, „Să fiți sănătoși și fericiți. Ne bucurăm mult pentru voi ! ?❤”, „Ma bucur mult pentru tine, Andreea! Meriți tot ceea ce ti se întâmplă, sa fii iubita și respectata de un bărbat asumat, iubitor , muncitor și cu rezultate remarcabile! Sa fiți sănătoși și fericiți!?❤️”, „Ce frumosi sunteti! Mereu Dumnezeu are grija de oamenii buni. ❤️”.

„O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate”

Tânărul jucător de tenis, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit recent că datorită iubitei sale în ultima perioadă are rezultate foarte bune pe plan profesional. Andreea Bălan îl susține necondiționat pe Victor Vlad Cornea și îl însoțește la aproape toate competițiile pe care le are.

„Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună.

Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)! Sunt fericit și liniștit, cu siguranță. O apreciez foarte mult (n.r. – pe Andreea Bălan), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul.

Asta îmi dă foarte mare încredere în noi. O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, a spus Victor Cornea, la emisiunea „Așii Tenisului” de la Digi Sport.

S-a speculat că părinții lui Victor Cornea nu o plac pe Andreea Bălan

Cântăreața i-a cunoscut deja părinții iubitului ei și apoi au apărut zvonuri potrivit cărora aceștia nu ar fi de acord cu ea. Vedeta a dorit să lămurească această situație și a precizat că are o relație foarte bună cu părinții partenerului ei și că a fost foarte bine primită în familia lor.

„Ce vreau să clarific! Părinții lui mă acceptă și mă iubesc foarte mult. A apărut un articol unde scria că părinții lui nu m-ar accepta. Nu este adevărat! Părinții lui mă acceptă. Am fost acasă la el, la Sibiu, și ne înțelegem minunat. Sunt niște oameni extraordinari”, a spus vedeta la Antena Stars.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *