Victorie istorică pentru Sadiq Khan, care obține un al treilea mandat de primar al Londrei. Rezultate catastrofale pentru conservatori

Victorie istorică pentru Sadiq Khan, care obține un al treilea mandat de primar al Londrei. Rezultate catastrofale pentru conservatori

Khan și-a asigurat sâmbătă după-amiază victoria în fața candidatei conservatoare, Susan Hall, cu 61,2% din voturi. Primarul Londrei descrisese bătălia ca fiind o “cursă strânsă” în condițiile în care sondajele de opinie preziceau că are un avans de 25 de puncte față de rivalul său conservator.

Sadiq Khan, al treilea mandat de primar al Londrei

Potrivit London Elects, care gestionează alegerile pentru primărie și adunarea Londrei, prezența la vot a fost cu doar 1,5% mai mică decât în 2021, la 40,5%. Bexley și Bromley, conduse de conservatori, au avut cea mai mare prezență la vot în circumscripție, cu 48%.

Echipa lui Khan a devenit încrezătoare în câștigarea cursei după ce laburiștii au luat de la conservatori circumscripțiile North East și West Central. Sâmbătă dimineață, liderul laburist, Keir Starmer, se declarase încrezător în victoria lui Khan și descrisese cursa pentru primărie ca fiind “efectiv ultima oprire în drumul spre alegerile generale”.

“El [Khan] are în spate două mandate de realizări și sunt încrezător că mai are încă un mandat de realizări în fața sa. Dar uitați-vă, dacă vă uitați în întreaga țară, eu stau aici în Mansfield, în East Midlands, unde am obținut o victorie semnificativă în primărie, dar acesta este modelul din întreaga țară”, a declarat Keir Starmer sâmbătă.

Victoria de la Londra a urmat unei nopți tensionate de vineri seara, descrisă de surse laburiste ca fiind un “vid de 24 de ore”, deoarece o pauză în numărătoarea primarilor din Londra a permis activiștilor conservatori “entuziasmați” să umple rețelele de socializare cu zvonuri că predicțiile din sondaje ar fi “complet greșite” și că Hall ar reprezenta o amenințare mult mai mare. Acest lucru i-a determinat pe unii membri din interiorul Partidului Laburist să creadă că există posibilitatea ca candidații să fie despărțiți de câteva puncte, potrivit The Guardian.

Aceste alegeri pentru funcția de primar au fost primele organizate în baza unor modificări ale sistemului de vot introduse de conservatori. A fost transformată într-o competiție uninominală cu un singur tur de scrutin și cu obligativitatea prezentării unui act de identitate cu fotografie la secțiile de votare, măsuri care se așteptau să afecteze votul laburiștilor.

Înalți responsabili laburiști au recunoscut că poziția partidului față de Gaza a slăbit sprijinul în alegerile locale din zone precum Oldham, Pendle și Bolton. Acest lucru i-a determinat pe unii să accepte sâmbătă dimineața devreme că alegătorii londonezi ar putea încă să trimită un mesaj partidului, în ciuda apelului lui Khan pentru o încetare imediată a focului la câteva săptămâni după atacurile din 7 octombrie.

Activiștii au avertizat că alegătorii din mediul urban din Londra au simțit că partidul “și-a luat votul de bază drept garantat”, în timp ce Keir Starmer a sărbătorit vineri victorii istorice în Blackpool, Hartlepool și Thurrock.

Un parlamentar conservator londonez a criticat campania lui Hall pentru că s-a concentrat prea mult pe canalizarea sentimentelor “anti-Khan” și nu a reușit să ofere alegătorilor o viziune asupra a ceea ce ar face ea cu adevărat, contrastând campania ei cu cele ale altor candidați conservatori la primărie.

“Ben Houchen și Andy Street se confruntă amândoi cu climatul dificil cu care se confruntă și Susan Hall,- un sentiment “anti-Tory” – dar cu idei îndrăznețe reușesc să se descurce”, au spus acesta.

“În Londra nu a existat nicio viziune pozitivă, iar Hall este cu greu un campion local. Ea a stabilit doar ceea ce nu va face”.

Victorii pentru laburiști

Rezultatele au venit după alte victorii laburiste în alegerile pentru primării din nordul Angliei, care au avut loc sâmbătă. Steve Rotheram a câștigat alegerile pentru primăria din Liverpool, în timp ce Andy Burnham a fost reales în Greater Manchester, iar Tracy Brabin a obținut un al doilea mandat de primar în West Yorkshire.

Conservatorii premierului Rishi Sunak au primit astfel o serie de rezultate catastrofale din toată Anglia, ceea ce prefigurează pierderea viitoarelor alegeri parlamentare, care trebuie convocate până în ianuarie anul viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *