(VIDEO) Fierbere în universităţile americane. Au sfidat ultimatumul

RMAG news

Studenţi ai Universităţii Columbia din New York, de unde a pornit mişcarea de protest pro-palestiniană în campusurile din SUA, au ocupat în noaptea de luni spre marţi o clădire a complexului universităţii, sfidând ultimatumul conducerii acesteia de a înceta protestele, relatează agenţiile de presă inţernationale, preluate de Agerpres.

După ce luni seară universitatea a început sancţionarea studenţilor care au refuzat să părăsească o tabără instalată în campus, în timpul nopţii un grup de studenţi s-au baricadat în clădirea Hamilton şi alţii au înconjurat-o cu un lanţ uman în exterior.

„Zeci de studenţi ai Universităţii Columbia au ocupat Hamilton Hall, loc al ocupaţiei din 1968”, a scris pe contul său de pe platforma X organizaţia Columbia Students for Justice, referindu-se la revoltele studenţeşti care au avut loc în acel an, când respectiva clădire emblematică a centrului universitar a fost de asemenea ocupată. Studenţii au redenumit acum clădirea „Hind’s Hall”, în memoria unei fetiţe în vârstă de şase ani, Hind, ucisă în războiul din Fâşia Gaza.

Potrivit presei locale, mulţi dintre studenţii care se instalaseră în tabăra din campus pentru a protesta contra războiului dus de Israel împotriva grupării palestiniene Hamas s-au îndreptat spontan către Hamilton Hall pentru a ocupa această clădire.

Conducerea universităţii le-a dat studenţilor un ultimatum să demonteze tabără până luni la ora locală 14:00, ameninţându-i că în caz contrar vor fi suspendaţi până în anul universitar următor, motivând că mişcarea de protest încalcă politica universităţii. Însă studenţii au decis să rămână pe loc, iar în cursul serii a început aplicarea sancţiunilor împotriva lor.

În zeci de alte universităţi americane au loc proteste împotriva războiului din Fâşia Gaza, iar studenţii participanţi la această mişcare cer Statelor Unite să renunţe la politica de susţinere a Israelului. Mişcarea de protest a plecat de la Universitatea Columbia, unde circa o sută de persoane au fost arestate pe 18 aprilie, şi de acolo s-a extins către multe alte campusuri universitare. În acest timp sute de alţi participanţi la proteste, studenţi, profesori şi activişti, au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei.

ONU este „îngrijorată” de „impactul disproporţionat” al intervenţiilor poliţiei în campusurile universităţilor americane pentru a-i dispersa pe manifestanţii pro-palestinieni, informează un comunicat difuzat marţi la Geneva, relatează AFP şi Reuters.

„Sunt îngrijorat de faptul că anumite măsuri luate de forţele de ordine într-o serie de universităţi par să aibă un impact disproporţionat”, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Türk.

El s-a declarat tulburat „de o serie de măsuri dure luate pentru a dispersa manifestaţiile”, subliniază comunicatul.

„Libertatea de expresie şi dreptul la adunare paşnică sunt fundamentale pentru societate – în special atunci când există dezacorduri profunde asupra unor chestiuni majore, cum este cazul în ceea ce priveşte conflictul din teritoriul palestinian ocupat şi din Israel”, a declarat Türk.

Volker Türk a subliniat că discursurile şi comportamentele antisemite sunt „total inacceptabile şi profund tulburătoare” şi că „discursurile şi comportamentele anti-arabe şi anti-palestiniene sunt de asemenea reprobabile”, precizează comunicatul.

„Incitarea la violenţă sau la ură bazată pe identitate sau pe puncte de vedere trebuie să fie respinse cu fermitate”, a insistat Înaltul Comisar al ONU.

„Am văzut deja că discursuri atât de periculoase pot să ducă rapid la o violenţă veritabilă”, a denunţat Türk, dar în opinia sa „o astfel de conduită poate şi trebuie să fie combătută individual, în loc să se ia măsuri radicale care impută tuturor participanţilor la manifestaţie punctele de vedere inacceptabile ale unora”.

„Trebuie să fie clar că exercitarea legitimă a libertăţii de expresie nu poate fi confundată cu o incitare la violenţă şi la ură”, a mai spus el.

 

Columbia University officials have started suspending pro-Palestinian student demonstrators who have been camping out in the campus center, following a request for voluntary departure. Arrests were made at colleges nationwide as protests over the war in Gaza continue. pic.twitter.com/hjSwbpG8wn

— CBS Evening News (@CBSEveningNews) April 29, 2024

BREAKING AT COLUMBIA: STUDENTS HAVE OCCUPIED HAMILTON HALL pic.twitter.com/N3qUcmHMiw

— National Students for Justice in Palestine (@NationalSJP) April 30, 2024

Students for Justice in Palestine (SJP) Columbia & Columbia University Apartheid Divest (CUAD) have truly lost the plot. As Rafah is about to be invaded, they choose to engage in this destructive, headline-grabbing action that will taint the entirety of pro-Palestine activism… https://t.co/YzdTOzIN0e

— Ahmed Fouad Alkhatib (@afalkhatib) April 30, 2024

DISCLOSE! DIVEST! WE WILL NOT STOP, WE WILL NOT REST!!
Hundreds of Columbia University students are gathered for an emergency rally to protect the Gaza Solidarity Encampment.
We will continue until our demands are met. We will not be intimidated. #cu4Palestine pic.twitter.com/QNPeDhuVcq

— Columbia Students for Justice in Palestine (@ColumbiaSJP) April 29, 2024

The post (VIDEO) Fierbere în universităţile americane. Au sfidat ultimatumul appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *