(VIDEO) Greta Thunberg le-a blocat intrarea

Cunoscuta activistă pentru climă Greta Thunberg şi numeroşi militanţi au protestat în faţa intrărilor Parlamentului suedez în favoarea unei mai mari justiţii climatice, informează DPA.

Grupul a blocat luni mai multe intrări în clădire pentru a atrage atenţia asupra crizelor sociale urgente şi asupra necesităţii unei schimbări imediate şi juste, potrivit unei declaraţii privind acţiunea.

„Această acţiune este o opoziţie faţă de perpetuarea acestui sistem mortal şi injust. Cei mai bogaţi consumă cantităţi enorme de resurse, în detrimentul unor părţi semnificative din populaţia lumii care nu îşi pot satisface nici măcar nevoile de bază”, a subliniat Thunberg în declaraţia postată pe X.

„Lumea se schimbă rapid. Este o datorie democratică să fim implicaţi activ în modelarea direcţiei schimbării. Îi invităm pe toţi care pot să vină alături de noi”, a continuat Greta Thunberg.

Lui Thunberg i s-a alăturat un grup de oameni de ştiinţă din diferite domenii de cercetare şi zeci de activişti, după cum a precizat activista. Aceştia au făcut, de asemenea, apel la soluţii structurale pentru a depăşi crizele actuale care ameninţă omenirea.

En vanlig dag på jobbet.#svpol @GretaThunberg pic.twitter.com/WsxRO4akkR

— salle (@ROGSAHL) March 11, 2024

The post (VIDEO) Greta Thunberg le-a blocat intrarea appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *