Viitorul sună bine? De ce tehno-politica și iluzia bulei întind până la rupere coarda democrației

Efectul de bulă de pe rețelele de socializare protejează și alienează. El îți oferă confortul psihic al pozițiilor confirmate în buclă, dar și izolarea mentală a celui care – devenind previzibil în gusturi și comportament – devine carne de tun propagandistică sau țintă neputincioasă în fața dușurilor de marketing „personalizat”.

Fluxul zilnic de informații ajunge la noi în funcție de site-urile preselectate, prin buletinele de știri la care ne-am abonat pe e-mail și hazardul algoritmului din rețelele sociale preferate. Fiecare se suie astfel într-un carusel emoțional care-i dezvăluie din mers o realitate condiționată de alegerile specifice profilului său de consumator digital. Asta înseamnă că nu mai trăim într-o lume teoretic unitară, ci într-una mozaicată: un imens fagure, făcut din celule colective separate: celebrul efect de bulă ne-a făcut prizonierii săi durabili, fără alternativă. 

Ce văd eu pe Facebook coincide cu ceea ce văd companionii mei de nișă virtuală: restul – format din opinii, poze, clipuri sau linkuri – nu-mi este accesibil dincolo de țarcul în care lista mea de „prieteni” și urmăritori m-a închis ca într-o cazemată intelectuală. Dacă se întâmplă să fii cineva amuzat de contradicții și interesat de gândirea plurală, ai parte de o pușcărie virtuală cu găurele: în carcera ta intră și „razele” (toxice sau ciudate) din alte celule. 

Ești prooccidental, pro-UE și NATO, pro-Ucraina și anticomunist, dar dacă n-ai eliminat ca un mic inchizitor opiniile contrare, ai șansa să primești ecouri înfundate din camera unde se zbenguie ortodoxiștii lacrimogeni, obsedații de conspirația COVID (neconsolați până astăzi) sau naționaliștii cu nostalgii ceaușiste, care-l admiră aproape pe față pe Putin, înjură mecanic Leviathan-ul birocratic de la Bruxelles și luptă la baionetă cu groaznica hegemonie a Unchiului Sam. 

Efectul de bulă protejează și alienează. El îți oferă confortul psihic al pozițiilor confirmate în buclă, dar și izolarea mentală a celui care – devenind previzibil în gusturi și comportament – ajunge carne de tun propagandistică sau țintă neputincioasă în fața dușurilor de marketing „personalizat”. S-ar spune că acest Lego comunitar din cutii închise distruge până la urmă dezbaterea democratică. N-o distruge, însă o sărăcește radical și o expune manipulării mai mult ca în trecut. 

Întrucât nu ne lăudăm cu un nivel mediu de educație prea grozav, putem fi siguri că numărul indecișilor la următoarele cicluri de alegeri se va micșora, astfel încât și vânătoarea de voturi va fi mai puțin palpitantă pentru candidații fiecărui partid. Cu politicieni care mizează la sigur pe diverse agende electorale prefabricate și pe bazine psiho-sociale standardizate, „surprizele de a doua zi” – în stilul celei, legendare, trăite de un fost aspirant la Președinția României – au toate șansele să dispară din peisaj.

Într-o societate cu cetățeni intoxicați de prejudecăți reiterate hipnotic, simțul critic și libertatea de a-ți schimba opțiunile devin specialități exotice. 

Pe zi ce trece, setul nostru limitat de certitudini „indiscutabile” ne scade capacitatea de negociere civică, în vreme ce iluzia votului antisistem întărește paradoxal starea de fapt.

În nici 15 ani de la apariția lor, social media au transformat nu doar direcția și dinamica democrației așa cum o știam, ci însăși natura procesului reprezentativ prin care ne delegăm părticica de suveranitate la care aveam înainte acces. 

Cum jocul implică tandemul alegători-aleși, nici aceștia din urmă nu sunt scutiți de șocuri continue. După toate probabilitățile, tehno-politica e abia la începutul unor metamorfoze cu final incert. Am primit deunăzi un video TikTok în care un grup de tineri savanți israelieni îi prezentau premierului Netanyahu două inestetice imprimante 3D care, pornind de la celule vii, fabricau în câteva minute fripturi de vacă medium rare și delicioase fileuri de pește prăjit. M-am întrebat dacă toată chestia nu era produsul unui Deep Fake realizat cu maximă măiestrie… Numai că filmulețul era cât se poate de real și ne înfățișa un lider de top, cu sute bătălii câștigate, care se prefăcuse într-un bunicuț inofensiv, dornic să pară pe fază.

Jucăriile acelea bulbucate, amintind de recuzita unui serial SF de mâna a doua, „printau” în timp real un viitor asupra căruia „decidentul” nu mai avea mare lucru de adăugat. 

Un alt amic mi-a trimis o excelentă predică produsă de Inteligența Artificială, care îndruma pe calea cea bună o emoționată comunitate de credincioși. E limpede că nicio „autoritate” tradițională nu mai poate paria pe inerția istoriei…

Punând cap la cap aceste semnale venite din viitorul care nu mai are răbdare, mi l-am imaginat pe dl Ciolacu – noul prim-ministru atent selecționat de dl Iohannis – într-o situație tot mai ingrată prin vesela ei inadecvare la o evoluție societală greu controlabilă prin deciziile adoptate la un șpriț. Alegător, mai treacă meargă, dar numai politician să nu fii în următoarele decenii!