Viktor Orban spune că ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită cu una suveranistă: „Susținătorii acestei lumi vechi se află în continuare la Bruxelles și mă tem că și la Washington”

Viktor Orban spune că ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită cu una suveranistă: „Susținătorii acestei lumi vechi se află în continuare la Bruxelles și mă tem că și la Washington”

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, susține că ordinea mondială liberal-progresistă a eșuat și că lumea construită pe baza acestei hegemonii de valori ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă, transmite MTI preluată de Agerpres.

 

Viktor Orban, discurs împotriva ordinii mondiale liberal-progresiste

 

Budapesta găzduiește reuniunea Conferinței Acțiunii Politice Conservatoare (conservatorii americani și aliații lor), iar premierul ungar a susținut un discurs în deschiderea evenimentului.

Viktor Orban susține că ordinea mondială liberal-progresistă și a adus doar războaie, discordie, colaps economic și haos.

El susține, totodată, că adepții acestei ordini mondiale vor doar să își realizeze propriile idealuri, nu să reprezinte poporul, și au împărțit lumea în democrații și autocrații. Rolul lor, a continuat liderul ungar, este să poarte o cruciadă împotriva autocrațiilor.

 

Ce a spus despre „susținătorii acestei lumi vechi”

 

„Susţinătorii acestei lumi vechi se află în continuare la frâie la Bruxelles şi, deşi nu este treaba mea să intervin în politica americană, mă tem că tot ei sunt şi la Washington”, a declarat Viktor Orban.

Premierul Ungariei spune că el și cei ca el vor face tot ce le stă în putință pentru a-i înlătura pe „susținătorii acestei lumi vechi”.

„Să vină, în sfârşit, epoca suveraniştilor, să revenim pe drumul paşnic şi sigur care a făcut măreţ Occidentul”, a mai spus premierul Viktor Orban.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *