Virgil Bălăceanu, despre campania de recrutare pentru Armată: Faptul că am avut 1,3 candidați pentru un loc este unul pozitiv. În mai va începe și etapa pentru rezerviști voluntari (VIDEO)

Virgil Bălăceanu, despre campania de recrutare pentru Armată: Faptul că am avut 1,3 candidați pentru un loc este unul pozitiv. În mai va începe și etapa pentru rezerviști voluntari (VIDEO)

Gl. (r) Virgil Bălăceanu a comentat rezultatele etapei de recrutare pentru Armată, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, și s-a arătat de părere că „faptul că am avut 6.500 de candidați este un fapt pozitiv, 1,3 candidați pentru un loc”.

 

Virgil Bălăceanu, pe B1 TV, despre campania de recrutare pentru Armată

 

Întrebat despre rezultatele etapei, generalul a explicat: „Faptul că am avut 6.500 de candidați este un fapt pozitiv, 1,3 candidați pentru un loc. Acum, dacă analizăm probele și faptul că o serie de probe, mai ales la pregătire fizică, nu au fost trecute, pe de o parte, este pregătirea noastră, a cetățenilor, în domeniul educației fizice, problemele de sănătate, care sunt nu grave, dar uneori pun probleme la trecerea evaluării medicale, și sigur și evaluarea psihologică”.

„Cine vrea să se pregătească pentru corpul soldaților/gradaților profesioniști sau, în general, pentru instituțiile de învățământ militar trebuie să înceapă o pregătire cu minimum 6 luni de zile înainte, dacă nu cu un an de zile. Probele nu sunt draconice (…). Pe de altă parte, ar trebui să încercăm să dezvoltăm asemenea trasee utilitar-aplicative și să avem și instructori pentru rezistență astfel încât candidații să fie mai bine pregătiți”, a continuat Virgil Bălăceanu.

 

În mai începe și etapa pentru rezerviștii voluntari

 

„În mai, concomitent cu o nouă etapă de recrutare-selecție pentru soldați/gradați profesioniști, va începe și etapa pentru rezerviști voluntari pentru toate categoriile de personal (…), iar probele pentru rezerviști voluntari sunt mult mai accesibile, așa că îi sfătuiesc pe cei care n-au reușit în corpul soldaților/gradaților profesioniști să participe la probele pentru rezerva voluntară”, a mai spus Virgil Bălăceanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *