In viteza fluxului evenimentelor
Viteza fluxului evenimentelor din “satul global” este atât de rapidă încât în câteva zile o dramă de proporții face să treacă în plan secund alta care are și ea proporțiile sale, astfel încât prioritățile celor care le pun în evidența planetară, cât și ale acelora pe umerii cărora apasă greaua sarcina a ușurării “durerilor lumii” – cum ar fi spus Lucian Blaga – sunt redimensionabile periodic.
Așa s-a întâmplat mai recent după 7 octombrie 2023, când atenția mass-media și a politicilor țărilor Occidentului euro-atlantic s-a deplasat de pe „frontul de răsărit” în jurul abominabilei crime colective săvârșite de gruparea teroristă Hamas pe teritoriul statului Israel și asupra tragicelor sale urmări, în principal în jurul intervenției armate a Israelului în fâșia Gaza și suferințele populației palestiniene. Ucraina a revenit în atenție în a doua jumătate a lunii februarie 2024, când a devenit mai clar celor ce reușesc să înțeleagă că mult trâmbițata ofensivă a armatei ucrainene, ce s-a bucurat constant, ca și ofensiva politico-diplomatică dusă pe plan internaționale de conducerea Ucrainei, de sprijinul (aproape) necondiționat al țărilor UE și NATO, dă semne vădite de oboseală. De câteva luni, analiști de marcă, printre care generali cu experiență, exprimau în diferite organe de presă îndoielile lor într-o victorie a Ucrainei împotriva Federației Rusiei, în pofida ajutoarelor masive în arme și de altă natură, acordate Ucrainei de țările UE, de Marea Britanie, SUA și numeroase alte state “donatoare”. Deja într-un interviu apărut în 20 august 2023, generalul italian Bertolini, ”ex-comandate” al celei mai prestigioase grupări terestre a Italiei brigada “Folgore”, punea lucrurile în clar: “Moscova nu va accepta ca NATO să se lărgească în Crimeea și în Georgia”…”Adevărata miză este Marea Neagră. Fără Sevastopol, Țarul ar pierde accesul la flota sa din Mediteran (….). Pe plan militar nu se poate ipoteza o victorie ucraineană, trebuie luat act și (părțile – n.n.) trebuie să se așeze la o masă de negocieri” (Cf. cotid. “Libero”, 20 aug. 2023, p. 15). De la acea declarație (dar se pot cita și altele similare, făcute de persoane familiarizate cu conflictele militare), au trecut opt luni, răstimp în care ofensiva decisivă proclamată de președintele Zelensky pentru 2023 s-a ciocnit cu dificultățile factorului „Generalul Iarna”, favorabil de câteva ori de armatelor Rusiei în ultimele secole, precum și cu alți factori obiectivi, legați de implacabilele numere care ordonează și raportul de forțe “din teren”. Recent, în zilele retragerii forțelor ucrainene efectuată “pentru a se evita să fie înconjurate” și a se putea “stabili în apărare pe poziții mai favorabile” (cf. Ordinul Generalului Tarnavsky) de la Avdiivka, orășel de 20.000 de locuitori, din care nu a mai rămas decât piatră peste piatră și o biserică ortodoxă între dărâmături (după bătălii îndelungi, cu pierderi umane exorbitante de ambele părți), a devenit evident că ofensiva trupelor ucrainene este eșuată și că pentru o altă contraofensivă, despre care se vorbește tot mai intens în vârfurile ierarhiei politice ale Ucrainei, trebuie să existe alt complex de condiții favorabile, rezumabil în câteva cuvinte: muniții (conform promisiunilor făcute de țările Nato, UE și alți donatori), arme de precizie cu rază lungă de acțiune, avioane de luptă în stare a asigura supremația aeriană în conflict, contingente noi de oșteni de instruit rapid și de încadrat în decimata armată terestră pentru a susține recuperarea teritoriilor de reocupat. În NATO și țările UE, este, în perioada bătăliei prelungite pentru Avdiivka și mai ales după, alarma politică generală. Ea a mobilizat mulți factori instituționali și a făcut să se audă un cor de voci instituționale care, firește, au înfierat “agresiunea criminală și împotriva dreptului internațional” a Rusiei și au proclamat sprijinul nelimitat în lupta “împotriva lui Putin”. Personaj care în pudibonderia generală este zugrăvit precum cinicul autocrat, bun de proclamat țap ispășitor al tuturor nefericirilor prin care trece iubita noastră Uniune Europeană, peste care bântuie, din păcate, fantoma recesiunii, deghizată în regina morții eroice din colosala dramă umană ce se consumă sub ochii noștri, desfășurată sub regia președintelui Zelensky (care urmează o variantă personală a scenariului filmului său de succes, Servitorul statului), țarului Putin și binevoitorilor decidenți de pe malurile Potomacului, Senei, Tamisei și altor fluvii.
Frenezia politică din jurul “războiului prin procură”
Cel descris sintetic mai sus ar fi contextul în care, în mijlocul freneticelor inițiative, contacte diplomatice și zvonuri privind tratative și înțelegeri care nu ajung la niciun bun sfârșit, într-o bună zi de sâmbătă, 24 februarie, zi ușor gri, ca toate zilele de sfârșit de iarnă la Kiev dintr-un tren “tehnologic avansat” au descins în gara din Kiev (Kyiv în ucraineană) două maxime autorități politice ale momentului: doamna Ursula von der Layen, președintă a Comisiei UE, și doamna Giorgia Meloni, președintă a Consiliului de Miniștri al Italiei și președintă (“prin rotație”) a G7. Cu același tren, au sosit în capitala Ucrainei Justin Trudeau, prim ministru al Canadei, țară în numele căreia va prelua în luna iulie președinția “rotativă” a Grupului celor 7, după întâlnirea la vârf ce va avea loc în luna iulie în Puglia (Italia de sud-est), și Alexander De Croo, prim ministru al Belgiei, țara gazdă a principalelor instituții UE. Pentru vizita distinselor doamne și a celor doi colegi, a fost aleasă în mod simbolic ziua de 24 februarie: s-a dorit desigur marcarea perioadei de 2 ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina și a inevitabilului conflict armat direct între Rusia și Ucraina, față de care Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană au luat poziții lipsite de echivoc. Cele două doamne au fost “în vizita de lucru” la Kiev pentru a reafirma:
1. solidaritatea G7 și a Italiei în mod special, cu Ucraina (Doamna Meloni);
2. Solidaritatea membrilor UE (care cu trei excepții care contează – SUA , Marea Britanie și Canada sunt aceleași cu țările membre ale NATO).
Neîndoielnic doamna Meloni a reafirmat solidaritatea Italiei, vorbind în numele guvernului italian, dar si in numele partidului pe care îl reprezintă în Guvern, într-un executiv format din formațiuni de centru dreapta. Situație care se verifică pentru prima dată în Italia în lunga perioadă de pace (armată) din Europa ce a urmat căderii fascismului și monarhiei precum și instaurării Republicii (2 iunie 1946). Următoarea vizită de stat importantă a Doamna Meloni ar fi trebuit să fie (și a fost), la Casa Albă. Declarația ei de la Kiev a fost, de fapt un preambul al discuțiilor cu președintele Biden. Meloni a afirmat răspicat la Kiev că Italia “intensifică asistarea Ucrainei în domeniul securității și mărește capacitățile de producției și livrare pentru a da asistență (militară) Ucrainei”. “Aceasta pământ (al Ucrainei- n.n.) este parte din casa noastră și noi vom participa la apărarea ei”. Mai clar nu se putea. Ca Președinte al Consiliului de Miniștri al Italiei, Meloni a semnat la Kiev un acord de securitate, care din punctul de vedere al guvernului Ucrainei prezintă lipsuri. Ucraina cere de doi ani (nu doar Italiei) și alte garanții, in primis aceea privind intrarea în NATO, care în contextul actual este greu de pus în practică deoarece ar putea crea premisele activării, în cursul desfășurării a unui conflict armat (fapt neprevăzut în Tratatul NATO) articolului 5, turnând-se astfel gaz peste foc, cu consecințe dezastruoase nu doar pentru Europa ci și pentru restul lumii. Înainte de Meloni și alte state importante din U.E., Regatul Unit, Franța și Germania, țările cu cele mai importante armate de pe Vechiul continent – semnaseră deja, în spiritul acordului întâlnirii la vârf a țărilor NATO din iulie 2023 de la Vilnius, acorduri bilaterale de acest fel cu Ucraina, ferindu-se să dea garanții explicite, pe care nu le puteau da. Presa internațională a interpretat de altfel acest fapt ca un semnal legat de o tentativă de constituire a unui fel de “NATO paralel” în Europa, ca răspuns la incertitudinile legate de modul în care va aborda problema conflictului armat din Ucraina viitorul președinte al SUA. Din comunicatul final al reuniunii on-line a G7, prezidat de Meloni de la Kiev, s-a subliniat necesitatea de “a se mări costurile războiului pentru Rusia, micșorându-i intrările derivate din comerț și înăsprind pachetul de sancțiuni”. Se scrie în comunicat că sumele ruse aflate în băncile din străinătate vor rămâne congelate până când vor fi plătite daunele provocate de război. Alexander de Croo, aflat de față la Kiev, a propus să fie folosite imediat 50 de miliarde de euro din fondurile rusești congelate pentru necesitățile Ucrainei. În Belgia, de altfel, se află 270 din cele 300 de miliarde aparținând unor subiecți de drept ruși, congelate în băncile din UE. Cu ocazia prezenței lui Trudeau la Kiev, Volodimir Zelenky a anunțat că a semnat cu el un acord. Premierul Canadei a declarat că dând urmare acordului, a deblocat, cu efect imediat, suma de 3 miliarde de dolari ca ajutor.
Războiul – puț fără fund și unele sugestii literare
În cei doi ani de conflict armat pe solul Ucrainei, Occidentul a trimis Kievului arme în valoare de aproximativ 108 miliarde de euro, 42 din acestea reprezentând partea Washingtonului și 52 miliarde partea UE, mai toate sub forma ajutoarelor bilaterale. Germania singură s-a angajat cu 17,7 miliarde. Acestor sume se adaugă suma de 50 de miliarde înscrisă în bilanțul UE și cele 60 de miliarde ale SUA blocate de republicani în Congres. În general, instituțiile UE și statele membre ale acesteia s-au angajat pentru un total de 144 miliarde de euro care folosesc nu doar menținerii trupelor pe front, ci și susținerii statului ucrainean. Ministrul de finanțe al Ucrainei Serhiy Marchenko a evaluat că va avea nevoie de 34 miliarde de euro în 2024 pentru a putea face să funcționeze aparatul de stat și să garanteze serviciile de bază: salarii, pensii, sistemul sănătății etc.
Doamna Von der Leyen s-a dus și ea la Kiev pentru a da asigurări lui Volodimir Zelensky și guvernului său că sprijinul UE va fi eficient și va fi împins până la limitele necesarului, adică “până la ultimul soldat ucrainean”, pentru a folosi expresia unora dintre comentatorii cu piper pe limbă atunci când se referă la ardoarea cu care politicienii de vârf din SUA, UE țările NATO susțin îndârjirea cu care Zelensky refuză participarea la orice tratativă cu Putin (numele Rusiei nici măcar nu este folosit, din motive evidente) până nu vor fi evacuate trupele ruse de pe toate teritoriile ocupate. Premiza refuzului este că acele teritorii, în linii mari aceleași cu cele în care au avut loc deja în 2014, înaintea acordurilor de la Minsk, referenduri pentru independentă și de cereri de alipire, firește satisfăcute, la Federația Rusă, sunt de considerat părți ale Ucrainei, asupra cărora nu se poate exercita suveranitatea Federației Ruse.
Voiajul la Kiev al primei persoane de sex feminin în fruntea Comisiei UE avea însă, ca și cel al colegei sale, un caracter “promoțional”.
Suntem înaintea alegerilor pentru Parlamentul UE, importante pentru dispunerea în eșichier a partidelor politice din țările Uniunii și pentru distribuirea posturilor în Comisie după stabilirea învingătorului, unul dintre cei doi candidați reprezentând cele două mari regrupări de forță ce domină și vor domina în continuare parlamentul UE. Von der Layen a fost desemnată Spitzenkandidatin (19 februarie) de către partidul ei de german de referință: CDU, membru al PPE, ca și Platforma civică din Polonia, partid condus de Donald Tusk, fost Președinte al Consiliului european între 2014-2019 și al PPE între 2019-2021, actualmente prim-ministru al Poloniei și sprijinitor – firește – al candidaturei dnei von der Leyen ca Spitzenkandidatin pentru Comisia UE, nu fără unele disting de întrevăzut și nu de mărturisit public, legate probabil și de politicile green care lovesc în agricultorii polonezi, ca și neimpozitarea produselor agricole provenite din Ucraina. Doamna Von der Leyen a etalat la Kiev o credință nestrămutată în politica UE de zădărnicire a “planurilor agresive” ale Rusiei față de UE. Practic, a scos din pliurile bilanțului UE acea cantitate de ajutoare financiare către Ucraina promise de către președintele care nu reușește să-și finalizeze promisiunea din cauza opoziției întampinate în ramura principală a Congresului. În general, în ultimele săptămâni, doamna von der Leyen fost extrem de activă în a încerca să tamponeze mai mari sau neînțelegeri (ce riscă a deveni fracturi) în raporturile cu partidele agregate în PPE și care au roluri determinante în politica țărilor europene unde se află la guvernare. Între vederile unora din aceste partide în legătură cu modul de rezolvare al unor problematici complexe – precum cele legate de politicile green, politicile privind reamenajarea teritoriului, energia etc – și orientările Comisiei s-au verificat în ultima vreme, în concomitență cu apropierea alegerilor, discrepante pe care dna von der Leyen a încercat să le reducă prin minimalizare, evitare sau chiar schimbare de poziție. Abia întoarsă de la Kiev, în ședința parlamentului UE de la Strasbourg de miercuri 28 februarie, doamna Ursula von der Leyen a prezentat ceea ce dânsa considera “prima strategie industrială europeană pentru apărare”. În intervenția sa, a declarat răspicat: “Unul dintre obiectivele principale va fi acela de a acorda prioritate contractelor colective în sectorul Apărării. Așa cum am făcut cu vaccinurile și cu gazele naturale”. Nu sunt singurul care crede că acele inițiative au fost un dezastru colectiv, în special a doua care s-a soldat cu aruncatul pe fereastră a unor sume uriașe intrate în sacul fără fund al Big Farma, cu efecte pozitive pentru anumite buzunare profitoare și generatoare de teroare pentru cei ce au fost subiecții unei experimentări pe viu ale unor medicamente cărora nu li se cunoștea efectele uneori devastatoare, la termen scurt sau mai lung. Nu este exclus ca în calea dnei Von der Layen să se ivească și alte obstacole decât cele evidențiate în zilele trecute în Capitală cu ocazia Congresului PPE de la București, unde miercuri 12 martie a fost pusă la vot recandidarea sa pentru președinția Comisiei. Din cei 801 delegați, drept de vot au avut 737, dintre care doar 400 au votat pentru. Doamna Von der Laye s-a prezentat Congres ca o lebădă albă într-o mulțime pestriță. A ieșit, conform observației unui corespondent de presă malițios, cu imaginea destul de mototolită, expresis verbis „de rață șchioapă”.
“Dacă Atena râde, Sparta nu plânge” – spune zicala populară inspirată de istoria greacă. Nici doamna Meloni nu este într-o poziție prea comodă. Primită cu „baci și abbracci” la Casa Alba de președintele Biden a fost sărutată părintește pe frunte de acesta ca un copil ascultător, fapt ce chiar în unele cercuri politice italiene și europene a fost considerat cu totul în afara protocoluluio ricum mărturisitor pentru o aplatizare totală a primului ministru al guvernului Italiei pe pozițiile administrației Biden în ce privește politica internațională. Cu cațiva ani buni înainte de a aspira la guvernarea Italiei, și chiar cu puțin înainte ca la conducerea acesteia să fie instalat ca prim-ministru „tehnicul” Mario Draghi, ex Guvernator al BCE, domnia sa, lider al unui partid de dreapta, care “tragea cu ochiul” spre partide similare „occidentale” (spre exemplu: Vox, în Spania) și nu către democrații SUA, a fost fulgerată în drumul spre Damasc de viziunea europenistă și atlantistă, căreia acum îi este un înflăcărat portdrapel. Cam atunci a identificat, cu flexibilitate, un posibil aliat și susținător în persoana lui Joe Biden. “Dacă Trump va face bis – a scris recent Dario Fabbri, un foarte tânăr și inteligent analist, director al revistei Domino și vice-director al Școlii de geopolitică al revistei Limes – pentru Meloni vor fi timpuri dure”. “A ciascuno il Suo” (“Fiecăruia ce i se cuvine”) – este titlul unei cărti din 1966 a singularului scriitor Leonardo Sciascia. Doamna Meloni se va descurca și cu Trump; are un remarcabil instinct politic…
“Incursiunea” celor două distinse doamne la Kiev a trezit în mine instinctul aproape stins al căutării reperelor literare. Mi-a venit automat în minte o piesă de teatru: Vizita bătrânei doamne a lui Friedrich Dürrenmatt. O văzusem în 1963, în anul următor transferării mele de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj la Facultatea de Istorie a Universității București. Începusem a frecventa teatrele. Piesa se pusese la Național, în regia lui Mony Ghelerter, pe care l-am cunoscut cu câțiva ani mai târziu, în rolurile principale jucând doi mari actori: Aura Buzescu și Jules Cazaban. Era la începutul unei scurte perioade de relaxare tranzitorie după ani întunecați. Ca studenți, nu ne dădeam încă bine seama de ce se petrece în jur. Am amintirile estompate despre acest spectacol. Sunt foarte proaspete însă acelea privind un spectacol magistral mai recent, prezentat pe scena noului Teatru Național, în sala “Ion Caramitru”, la inceputul lui decembrie 2011 și care a rezistat pe scenă timp de aproape un deceniu, în regia de o rară inventivitate a bulgarului Alexandru Morfov. Rolul principal i-a fost încredințat actriței Maia Morgenstern, care a avut o interpretare extraordinară a personajului Claire Zachanassian, o multimilionarà îmbogățită după alungarea din orășelul natal si care se intoarce, bătranà fiind si dăramatà fizic, după mult timp in locurile natale pentru a se răzbuna. Revenirea a fost anticipată cu mult de regizor, in versiunea piesei jucatà la National. In felul acesta, din personajul în vârstă și înrăit de viață din piesă a trebuit să creeze un personaj între douà vârste, cinic și răzbunător, în plină putere, capabil de orice pentru a corupe, recurgând la bogăția enormă acumulată în anii plecării forțate din oraș, conștiința concetățenilor care o alungaseră. Morfov a dat o turnură piesei diferită de cea evidențiată în text. Vizita este momentul răzbunării, materializat în coruperea materială a locuitorilor orașului și lichidarea fizică a amantului infidel care o compromisese. Vă veți întreba desigur care este legătura în crierul meu cu între Maia Morgenstern, alias Clara Zachanassian, și Kiev, cele două doamne în vizită. Niciuna! Noi, literații, facem des conexiuni lirice fanteziste, este “specialitatea” noastră. Faptul că banul, întrebuințat cu cinism, poate deschide toate ușile, amorți toate simțurile, ne poate conduce către construirea de asocieri absurde între realități și ficțiuni.
(va continua)
The post “Vizite de lucru” la Kiev, generalii fără soldați, corul ipocriților si Apocalipsa lui Macron (I) appeared first on Cotidianul RO.
