Războiul “prin procură” și generalii fără arme, muniții și soldați
Faptul că Italia s-a angajat printr-un acord de durata unui deceniu să asigure susținere “financiară, militară, umanitară, industrială” și să promoveze “o colaborare imediată în cazul unui viitor atac împotriva Ucrainei” a stârnit unele perplexități în presa italiană, chiar a doua zi după vizita la Kiev a înaltelor personaje. De altfel, în Italia, nu există, ca și în alte țări, un mare entuziasm al cetățenilor votanți pentru războaie sau pentru pariuri privind câștigarea sau pierderea lor. În data de 21 februarie, a fost făcut cunoscut un amplu sondaj realizat în luna ianuarie de European Council on Foreign Relations în 12 țări din Vechiul Continent (Austria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia Portugalia, Romania, Spania, Suedia și Ungaria). Din el, rezultă că cel mai înalt procent din eșantionul de intervievați în ceea ce privește victoria Ucrainei în războiul cu Ucraina este de întâlnit în Polonia, Suedia și Portugalia: 17 %. În Olanda și Germania, 10% din intervievați se pronunță în același sens. În Spania, România și Franța, șansele victoriei Ucrainei sunt exprimate de procentul de 9%. În Italia, doar 6% crede în victoria Ucrainei. Este foarte probabil că și din această cauză textul acordului Italiei cu Ucraina este destul de generic. Se constată de la început faptul că dispozițiile militare din acord cu greu pot fi puse în practică imediat, în ce privește mai ales apărarea granițelor Ucrainei, unde o parte a teritoriului se află sub controlul armatelor Rusiei. “Trebuie decis mai întâi care sunt granițele Ucrainei” – scrie analistul Alessandro Rico De altfel nu sunt precizate în comunicate sumele ce vor fi angajate în susținerea Ucrainei, nici în general și nici pe capitole de cheltuială. Titlul articolului din care am citat mai sus este intitulat, în mod sugestiv: “Pactul cu Kiev ne pune pentru 10 ani să fim paznicii unui depozit de pulbere” (in “La Verità”, 25 febr. 2024). În condițiile în care, din motive care țin de politica internă si internationalà (apropierea alegerilor prezidențiale, în urma cărora va fi ales probabil un alt președinte decât dl. Biden, conflictul intre Israel si Hamas a răsturnat toate tentativele incercate de americani de echilibrare a situatiei din Orientul Mijlociu), SUA deja nu mai sunt în măsură să susțină financiar și tehnologic-militar statul ucrainean și armata acestuia, Casa Alba a pasat sarcinile pe care și le asumase principalilor aliați europeni si membri NATO. Care nu se află nici ei în situația cea mai favorabilă în ce privește capacitatea de disponibilizare a resurselor financiare, limitate de situația destul de precară a propriilor economii. Eforturile făcute de președintele Biden de a asigura reușita trecerii prin furcile caudine ale Congresului respectabila sumă de 60 miliarde de dolari destinată Ucrainei nu au dat rezultate. Este o opinie consolidată de mai multă vreme în rândurilor analiștilor bine informați faptul războiul din Ucraina este în bună parte un “război prin procură”, stimulat de “idea strategică” în conformitate cu care Germania putea deveni din simplu partener al SUA un hegemon periculos, în stare să stimuleze si să tracteze energiile economice ale UE și în același timp să se afle într-o poziție de cooperare activă cu principalii competitori ai SUA (China, Rusia, țările BRICS etc.) pe arena geo-economică și geo-politică mondială. Acesta este un subiect pe care îl vom trata în curând, într-un articol “pe temă”. Germania a înghițit hapul aruncării în aer de către proprii săi aliați (Marea Britanie și SUA) a conductei Nord-Stream II și a preferat să meargă la remorca SUA în problema conflictului din Ucraina, fără a autoriza insà livrarea către Ucraina a sistemul de rachete de croazieră Taurus, ca căror rază de actiune ar permite a se lovi, din teritoriul ucrainean, obiective din Moscova. Promisiuni importante fuseseră făcute Ucrainei și în vara lui 2023, când Olanda a promis Ucrainei 42 avioane F16, cifră la care ar fi fost de adăugat 19 avioane disponibilizate de Danemarca. În două loturi aceste avioane, care ar fi schimbat situației acoperirii aeriene a operațiilor din timpul contraofensivei trupelor ucrainene, ar trebui să ajungă la destinație în 2025, după necesara instruire a personalului, care se efectuează pe grupe și în etape. Deja în vara lui 2023, unele centre de studii specializate în conflicte, precum Eurasia Group condus de Ian Bremmer precum și analiștii de la Fondul Monetar International erau de părere că războiul în Ucraina se va prelungi până la mijlocul lui 2024 sau chiar mai târziu. Se avea desigur în vedere și schimbarea posibilă de la Casa Albă, ca urmare a alegerilor ce vor urma.
Fapt este că, de la sfârșitul lui august 2023, contraofensiva ucraineană s-a oprit și în momentul de față, în plan terestru, inițiativa a fost preluată, fără rezultate eclatante, de trupele ruse. Ele înaintează lent, dar înaintează, într-un teritoriu devastat, în mare măsură părăsit de locuitori, apropiindu-se de un obstacol natural care în unele situații istorice a fost și o linie naturală de frontieră: fluviul Nipru. În zonele în care s-au desfășurat luptele teritoriul este devastat și unele localități distruse în întregime. Și din alte regiuni, neaflate în zona ciocnirilor directe dintre armate, o parte a populației a migrat spre alte zări. Rezultatele statisticilor despre acest fenomen variază în funcțiune de acuratețea datelor prelucrate.
Înainte de începerea conflictului armat direct între Rusia și Ucraina, aceasta din urmă ar fi avut aproape 42 de milioane de locuitori. La ora actuală, pe teritoriul Ucrainei s-ar afla doar 28 milioane de locuitori, care după alte surse ar fi în jur de 34, ceea ce pare neverosimil. Sigur este că în diferite țări ale Europei se află în prezent circa 8 milioane de ucraineni în pribegie. Datele strânse de Kiel Institute arată că Berlinul a alocat pentru primirea refugiaților ucraineni 21,4 miliarde de euro, costul Poloniei pentru refugiații aflați pe teritoriul ei ridicându-se la 20,7 miliarde. Roma, aflată mai departe de teatrul dramei a cheltuit și ea 2,7 miliarde de euro pentru refugiați.
Pierderile de vieți cauzate de conflictul armat sunt uriașe, iar cifrele de care dispunem nu sunt sigure din cauza intereselor propagandistice ale părților implicate, care generează îndoieli asupra acurateței datelor. În luna februarie 2024, s-a apreciat că numărul civililor ucraineni uciși în conflict se situa în jurul unei cifre de peste 10.000, dintre care 600 erau copii. În ceea ce-i privește pe militari, revista trimestrială Le Gran Continent, care în cazul de față preia date din Mediazone și menționează că cifrele ar fi fost furnizate de înalți funcționari ai guvernului SUA, armata rusă ar fi suferit pierderile cele mai grele, cu 120 000 de morți și 170 -180.000 de răniți, iar armata ucraineană ar fi avut 70.000 de morți și 120.000 de răniți (https://www.ilmessaggero.it/AMP/schede/ucraina_guerra_anniversario_due_anni_2022_2024_morti_sfollati-le_cifre).
Forțele armate ucrainene, care publică zilnic buletine cu soldații ruși căzuți în lupta indică însă un număr de 300.000 de morți pentru armata rusă. Indiferent de surse este limpede însă că în Ucraina, ale cărei resurse umane sunt, in ansamblu, de 5-6 ori inferioare celei ale Federației Ruse, problema reîmprospătării efectivelor armatei este foarte gravă. O întreagă generație aflată sub arme a fost deja distrusă. Ucrainenii au dificultăți cu reîmprospătarea armatei cu rezerviști și recrutați, a căror instruire oricum durează, mai ales în condițiile tehnologizării rapide a unităților. Generalii nu pot învinge războaiele fără să aibă unități suficient de multe si cu efectivele commlectate pentru exigențele câmpului de luptă, pe care să poată ulterior să îi desfășoara (pe cei supraviețuiți) în teritoriul cucerit sau recucerit. De doi ani, președintele Zelensky duce o campanie personală de lămurire în țările membre ale NATO, UE și nu numai solicitând ajutoare și “arme, arme, arme”. Mai nou și-a fàcut loc idea cà poate fi „ajutat” și cu militari ai „donatorilor”. Acestia sunt de altfel prezenti de mai multà vreme pe solul Ucrainei, fapt cunoscut firește si de serviciile de informatii ale Rusiei și devenit public recent, prin publicarea conversatiilor telefonice interceptate fireste de profesionisti din cooperativa universalà „ochiul si timpanul”, vigilentà oriunde și oricand. Germania a fost pusă recent intr-o mare incurcătură deoarece ar rezulta cà Domnul Zelensky nu este un simplu „fiu al timpului sàu”, abandonat de protectori intr-o lume rea, un „părăsit” adică. Dimpotrivă. Agenda lui Zelensky a devenit de altfel, in cei doi ani de la declanșarea „operatiunii speciale”, agenda mai a tuturor guvernelor din UE. Pronunțarea cuvântului “Pace” în intervenții publice sau a sloganului “Pace Now” riscă să fie interpretată ca o blasfemie sau ca o aderare la indemnul Papei de a „inălța drapelul alb, exprimare prin care el nu a înteles, așa precum ne-a lămurit cardinalul Parolin, ca Ucraina „să se predea” rusilor, ci sà se aseze la o masà de negocieri cu interlocutorul rus, pe care nu-l numim deoarece este „nomina odiata”
Arsenalele țărilor din UE sunt pe cale a se goli deoarece rezervele din stocurile de arme au luat drumul Ucrainei, iar producția europeană de proiectile de artilerie nu acoperă nici măcar jumătate din consumul necesar pentru a oferi acea capacitate de răspuns menită a contracara bombardamentele tot mai frecvente ale artileriei ruse. Reîmprospătarea stocurilor, de orice fel, după “externalizarea” lor ca ajutoare, cu costurile desigur trecute în bilanț, presupune resurse financiare care trebuie “pescuite” din bilanțul general al fiecărei țări și din fondurile generale ale UE, generate de contribuțiile obligatorii și proporționate ale membrilor. Decompetitivizarea multor sectoare economice din unele tări continentale, in primis Germania, până de curând considerată, pe bună dreptate, “locomotiva economiei UE”, este legata și de scumpirea prețurilor la energie, ca urmare a ruperi legăturilor economice cu Rusia, fapt ce a adus prejudicii economiilor naționale și a creat în unele straturi sociale o stare latentă de nemulțumire față de înăsprirea condițiilor de viața. Dependența, pacifică, până de curând, de resursele energetice ale Rusiei valorificate la prețuri care făceau să respire industriile europene, s-a transformat într-un obstacol în calea menținerii competitivității și a dus la creșterea costului vieții și ca atare la pauperizarea clasei mijlocii .
Macroniada euro-apocalipticà
În timp ce distinsele doamne ce reprezentau G7 (inclusiv Italia) și UE se aflau deja la Kiev, președintele Emanuel Macron era foarte ocupat la Paris cu răscoala tractoarelor și agricultorilor negri de supărare pentru noile reglementări UE în materie de mediu înconjurător și de subțiere a mijloacelor financiare pentru susținerea propriilor activități direct lovite de costurile energiei și de parcurgere a filierei de piață. Era, în plus, prins cu organizarea Conferinței dedicată Ucrainei, pentru discutarea strategiei ajutoarelor, conferință ce efectiv a avut loc luni 26 martie, la Palatul Élysée, cu participarea a 27 de șefi de stat și de guverne sau reprezentanți ai acestora. Italia a fost reprezentată la nivel de vice-ministrul de externe Edmondo Cirielli, ceea ce redă, cred o idee destul de clară despre prețul pus de Farnesina pe această initiațivă și mai ales despre mersul relațiilor diplomatice între cele două țări. Despre aceste relații la nivel oficial s-a spus – și se spune – că sunt excelente, în virtutea Tratatului de la Quirnale (26 noiembrie 2021) pus la cale și semnat de președintele Mattarella și de președintele Macron în data de 25 noiembrie 2021, când în fruntea Guvernului Italiei (13 febr. 2021- 22 oct. 2022) se afla Mario Draghi, ex Președintele BCE, persoană despre care surse autorizate susțin că este una din personalitățile ce poate înlocui cu succes, datorită prestigiului și experienței, pe doamna von der Leyen în poziția de președinte al Comisiei de la Bruxelles. După alte surse Draghi ar putea fi candidat (încă nu este clar pentru cine) și la succesiunea lui Charles Michel la președinția Consiliului European.
În cadrul Conferinței de la Palatul Élysée, au fost identificate 5 categorii de acțiuni care întruneau consensul necesar pentru a se lansa noi inițiative în domeniile: cyber-apărării; co-producției de armamente în Ucraina; apărării țărilor “amenințate direct” (a se reține exprimarea, deoarece se enunță o situație dată drept scontată) de ofensiva rusă în Ucraina, mai exact fiind vorba de Moldova; capacității de a susține Ucraina la frontiera cu Bielorusia prin recurgere la “forțe nemilitare”; operațiunilor de deminare (cf. Comunicatului Palatului Élysée, publicat la 1 martie 2024). O primă perplexitate a comentatorilor de presă ce au urmărit conferința a fost legată de expresia “forțe nemilitare”. Dar atenția s-a concentrat ulterior asupra altei declarații a lui Macron privind faptul că “nu este de exclus trimiterea de trupe pe front”. Ucrainienii au considerat-o “un bun semnal”, în timp ce Mark Rutte, prim ministrul olandez, candidat la postul de Secretar general al NATO, a fost mai rezervat, declarând că “ipoteza nu a fost pusă în dezbatere”. De la Palazzo Chigi din Roma, sediul președintelui de Consiliu Giorgia Meloni, s-a distribuit presei o scurtă precizare, conform căreia suportul acordat lui Zelenski ”nu cuprinde prezența pe teritoriul Ucrainei de trupe ale statelor europene sau membre NATO”. Cancelarul Olaf Scholz a reacționat în mod asemănător: “Nu vor fi soldați trimiși de statele europene sau de Statele membre NATO pe solul ucrainean”. A se nota faptul că Scholz a fost ministru de Finanțe al Germaniei în ultimii ani ai cancelariatului doamnei Merkel și din poziția respectivă a avut responsabilități legate și de politicile de durată vizând consolidarea legăturilor economice, energetice și industriale dintre Germania și Federația Rusă în timpul exercitărilor prerogativelor sale. Conducta Nord-Stream II s-a realizat și cu participarea sa. Nu cred că a tresărit de bucurie când a auzit că a fost sabotată, și mai ales când a aflat – cu siguranță de la serviciile secrete – de către cine. Ca răspuns la sugestia conținută în declarația lui Macron de la conferința de la Palatul Elysèe, primul ministru al Regatului Unit, Rishi Sunak, a exclus “mobilizarea de militari la scară largă”. Jens Stoltenberg a declarat că nu “nu sunt planuri în această direcție”. Macron, în năstrușnica sa afirmație, a plecat probabil de la idea că înțepenirea propunerii de re-ajutorare a Ucrainei în Congresul SUA, conjugată cu criza Germaniei amorțită economic de ruptura cu Rusia și cu orientarea Marii Britanii cu precădere verso sinergiile cu SUA, îi pot deschide o “fereastră de oportunitate” pentru afirmarea leadership-ului Franței în Uniunea Europeană, ținând cont și de faptul că este unica țară din UE ce deține un arsenal nuclear consistent în dotarea puternicei sale armate. A vrut, cu alte cuvinte, să constituie în UE un fel de NATO alternativ, sub leadership-ul atomic francez, în jurul unui “nucleu dur” în care să fie cuprinse țările cele mai importante ca profil economic din UE: Franța, Germania și Italia. Italia se află într-o poziție delicată vis-a-vis de o asemenea perspectivă (aceea de a pune cizmele armatei sale pe pământurile Ucrainei – n.n.). Doar cu două zile înainte semnase un acord de securitate cu Ucraina, prin care se obliga să îi furnizeze acesteia asistență în diferite forme, cu obligația de a reacționa în 24 de ore la un atac al Rusiei (nu se specifică însă în ce formă – n.n.) și a avut, prin vocea ministrului de externe Tajani, o abordare justificat neutră, întrevăzând gravitatea consecințelor: “ Trebuie să fim prudenți deoarece nu trebuie să dăm de gândit că suntem în război cu Rusia”. Comentariile de coridor și de presă nu exclud ca Macron să-și fi imaginat că deteriorarea imaginii doamnei von Der Leyen ar putea deschide drumul unui candidat francez la funcția de Comisar cu problemele apărării în Comisia UE. Oricum, avântul său războinic a fost redimensionat de intervenția lui Manfred Weber, șeful Grupului parlamentar al Partidului Popular European în ședința din 27 februarie a Parlamentului European. “Europa (UE-n.n.) și fiecare Țară trebuie să rămână în afara războiului, nu să-i devină parte. Pentru noi aceasta este o linie roșie peste care nu trebuie să se treacă”. În aceeași zi Secretarul de Stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin a prevenit că există “riscul acelei escaladări pe care am încercat s-o evităm încă de la început”. Pe versantul Rusiei ministrul de externe Seghei Lavrov a precizat că propunerea ventilată de Macron ar face să devină “inevitabilă ciocnirea cu Alianța Atlantică”. Ca să fie limpede care este poziția Rusiei președintele Putin a făcut la data de 29 februarie (acesta a fost un an bisect!!) o declarație în fața Dumei de stat, lipsită de orice echivoc: “Au început să vorbească – a spus – despre posibilitatea de a trimite contingente militare în Ucraina. Reamintim destinul acelora care în trecut au trimis contingentele lor pe teritoriul Țării noastre. Acum consecințele pentru eventualele intervenții vor fi mult mai tragice…Și noi dispunem de arme ce pot lovi obiective din teritoriul lor. Acest fapt crează cu adevărat amenințarea unui conflict cu arme nucleare și deci distrugerea civilizației”. În context Vladimir Putin a afirmat că obiectivele principale rămân încheierea războiului, eradicarea nazismului, rezolvarea sarcinilor “operațiunii speciale”. A mai menționat că Rusia nu intenționează să trimită în spațiu armament nuclear. La declarații a răspuns cu promptitudine șeful Pentagonului, generalul Lloyd Austin: „Dacă Ucraina cade cred cu adevărat că NATO va intra în ràzboi cu Rusia”.
Președintele Macron a mers însă înainte netulburat, pe calea sa. Și-a dat seama probabil, cumpănind reacțiile, că nu este cazul să insiste. S-a cramponat însă de idea ajutorării Ucrainei cu rachete cu bătaie lungă care însă “au neajunsul” (ghilimele ne aparțin) că dacă ar lovi Moscova ar provoca o reacție pe care nu doresc nici măcar să o imaginez. Strigătul de război al cocoșului galic vine într-un moment în care pe plan intern țara lui Vercingetorix este condusă de un președinte-comandant suprem al cărui prestigiu și popularitate în țară sunt la cote minime, hărțuit cum este de agricultori, tractoare, studenți, manifestări antisemite, demonstrații pro-islamice împotriva Israelului și în favoarea Palestinei, etc. După declarația lipsită de orice precauție din 26 februarie a revenit asupra argumentului, mereu în formă ambiguă, fluturând (interviu la TV France, vineri 15 martie), idea de trimitere de trupe europene pe front într-un moment de acutizare a conflictului: ”Trebuie să fim pregătiți pentru această escaladare și noi suntem gata pentru această escaladare”. Noi sperăm că pentru Macron un război modern, cu “miză mare”, nu este un video-joc în care personaje și armamente se înfruntă în stepe îndepărtate. “ Nu stă scris nicăieri – ne avertizează Maurizio Belpietro unul din cei mai lucizi directori de cotidiane și reviste formatoare de opinie publică, într-un editorial recent – că binele poate să triumfe mereu asupra răului: nici datorită sunetului miliardelor, nici prin presupusa superioritate morală și democratică. De aceea nu este cazul să se glumească, nici să se exploateze ceea ce se întâmplă în Ucraina, pe care Europa a hrănit-o cu iluzii și pe care într-o bună zi nu exclud că îi va putea întoarce spatele, pentru a-și regla propriile conturi interne (…)” (cf). Înainte de dezastru calmați-l pe tulburatul de la Elizeu, în ”La Verità” 16.03.2024, p. 1 si 5
Că situația din Ucraina riscă să scape din hotarele deciziilor raționale, lucide, a sesizat probabil cancelarul Scholtz care, în aceeași zi cu declarația clară a lui Vladimir Putin, a declarat public, răspunzând la o întrebare privind motivele pentru care Germania nu încredințează Ucrainei rachetele de croazieră Taurus: “Ceea ce fac fac englezii și francezii în ceea ce privește controlul obiectivelor și rezerva de muniții nu poate fi făcut de Germania”. A mai adăugat că “armata britanică a ajutat armata ucraineană să lanseze rachete Storm Shadow” . Cu alte cuvinte a admis implicarea directă a forțelor armate engleze în conflictul ruso-ucrainean. Un purtător de cuvânt al ministerului Apărării britanic a precizat imediat – cu o rapiditate care a confirmat ceea ce deja se știa de multă vreme dar nu putea fi mărturisit public – că “lansarea rachetelor Storm Shadow și procesul de selectare al obiectivelor sunt de competența forțelor armate ale Ucrainei”. Chestiunea prezenței sau non-prezenței elementelor armate NATO în zona conflictului armat Rusia-Ucraina, rămâne, cum ar spune un cunoscut ex-ministru de Finanțe român, “cu dus și-ntors”. Este bine să ne păstrăm cel puțin umorul. Trăim o vreme întunecată a umanității…
Desigur, “fuga înainte” a unor factori cu mari responsabilități, în situații critice, este proba neîndoielnică a oportunismului politic pe care președintele Macron l-a introdus cu strălucire în “arta guvernării”, uitând lecția unui mare om de stat, predecesor al său în reședința de la Palatul Elysée, lecție rezumată de formula “Europa de la Atlantic la Urali”. Aventuristă și inutilă, făcută pentru a se pune în poziția de apărător al libertăților, a fost și introducerea în Constituția Franței a libertății de a avorta. Era nevoie de o lege care să consfințească deja o libertate recunoscută la nivel infividual, fără a fi sanctificată prin Constituție? Noi sperăm ca Franța, care și-a văzut redimensionate ambițiile ei imperiale “de peste mări” în ultimii ani, să revină la înțelegerea complexității culturale dintre Atlantic și Urali și să contribuie la pacificarea spiritelor prin valorificarea tot mai eficientă a formidabilei acumulări culturale a țării, a filoanelor gândirii raționaliste ce au germinat pe teritoriul ei.
Ca spectator de televiziune și jurnalist am urmărit cu interes reuniunea de la Berlin a “Trilateralei” de la Weimar din 15 martie a.c. formată din Franța, Germania și Italia, de la care Italia a fost, nu se înțelege de ce, exclusă, chiar dacă este una din primele trei economii ale UE. Aseară am găsit întâmplător printre hârtiile aflate vraiște pe masa mea de lucru, un plic cu emblema SENATO DELLA REPUBBLICA. Nu mai știam ce conține. Am recunoscut imediat scrisul. Erau câteva rânduri de la Senatorul Giulio Andreotti, de 7 ori Președinte al Consiliului de Miniștri al Italiei. Răspundea tuturor cunoscuților – amici, neamici – scriind cu propria mână, nu cu a secretarei. Mi-a venit automat în minte scriind rândurile de mai sus o expresie a lui devenită proverbială și chiar virală, pe internet: “A pensar male è peccato, ma spesso si azzeca” (in rom.: “A gândi de rău este păcat, dar adeseori se potrivește” sau, mai pe șleau: “Gura păcătosului adevăr grăiește”).
În ce mă privește consider că în mândria sa, greu de măsurat cu umilele noastre posibilități intelectuale, domnul Emmanuel Macron, care mai are trei ani până la expirarea celui de al doilea mandat, dorește să lase o urmă de neșters în istorie, repunând Europa (Unită) sub îndrumarea Franței, creând în paralel un “nucleu puternic militar” care să o ferească de cutremure și să proiecteze și în exterior “la gloire de la France”. Nu pot spune că îi doresc succes deoarece ar însemna să încurajez megalomania.
La reuniunea de la Weimar s-au luat unele hotărâri (unele în legătură și cu rachetele de croazieră cu rază lungă) ce merită comentate mai pe larg. Sper să o facem. În ce privește sistemul de rachete de croazierà Taurus, Olaf Scholz nu și-a schimbat poziția. Nu se vor livra Ucrainei. Un alt punct în care nu a cedat a fost cel privind propunerea primului ministru al Estoniei Kaja Lallas ca pentru finanțarea noilor investiții în Apărarea Europeană să se constituie un nou fond de 100 miliarde de euro, un fel de nou Recovery Fund (“Fondul de recuperare”, sau “Next Generation), cu debit comun, de construit urmând modelul făcut în timpul pandemiei. Pentru Cancelar cele două obiective enunțate mai sus ar însemna trecerea “liniei roșii”. În legătură cu rachetele Taurus și alții gândesc ca el. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, care cunoaște bine armamentele, este categoric împotrivă. Probabil și din această cauză Italia nu a fost invitată să “lărgească” formatul de la Weimar. Pactul dintre Macron și Mattarella pune Italia, în condițiile actuale, într-o poziție în care Franța poate să o târască în aventură…
The post “Vizite de lucru” la Kiev, generalii fără soldați, corul ipocriților si Apocalipsa lui Macron (II) appeared first on Cotidianul RO.
