Vladimir Putin, primele declarații publice după rebeliunea Wagner: A spus că mercenarii pot semna cu armata rusă, se pot duce în Belarus sau se pot retrage. ”O să îmi țin cuvântul”

Președintele rus Vladimir Putin a susținut luni seară, 26 iunie, un discurs adresat națiunii, în care a vorbit la televiziunea publică despre rebeliunea armată de acum două zile.

„Astăzi aveți ocazia să continuați să serviți Rusia prin încheierea unui contract cu Ministerul Apărării sau cu alte agenții de aplicare a legii sau să vă întoarceți la familia și prietenii dumneavoastră. Oricine dorește poate merge în Belarus. Promisiunea pe care am făcut-o se va împlini, o să îmi țin cuvântul. Repet, alegerea este la latitudinea fiecăruia dintre voi”, a spus președintele Putin, adresându-se rușilor în emisiunea Channel One.

El a mulțumit luptătorilor PMC „Wagner”, care „s-au oprit la ultima linie”, luând „singura decizie corectă”. De asemenea, el și-a exprimat recunoștința președintelui Belarusului Alexander Lukașenko „pentru eforturile și contribuția sa la rezolvarea pașnică a situației”.

Evgheni Prigojin, liderul Wagner, a pornit vineri seară, 23 iunie, cu luptătorii săi spre Moscova, pentru „a opri răul din conducerea militară”. Luptătorii Wagner au preluat controlul asupra Comandamentului militar de Sud, din Rostov, la primele ore ale dimineții de sâmbătă, 24 iunie.

Ulterior, în cursul serii de sâmbătă, Prigojin a declarat că le-a ordonat luptătorilor săi să oprească marșul spre Moscova și să se întoarcă la bazele lor „pentru a evita vărsarea de sânge”.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *