Vot crucial: Congresul SUA a aprobat ajutorul militar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, după luni de blocaj. NATO și UE salută decizia

Vot crucial: Congresul SUA a aprobat ajutorul militar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, după luni de blocaj. NATO și UE salută decizia

Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat sâmbătă, 20 aprilie, în favoarea acordării către Ucraina a pachetului de ajutor militar în valoare de 60,8 miliarde de dolari (49 miliarde de lire sterline), într-un moment crucial pentru Kiev, după luni de amânări, relatează CNN și BBC. De asemenea, SUA au aprobat și suplimentul de securitate pentru Israel, un pachet de 26,4 miliarde de dolari.

UPDATE ora 22:50: Kremlinul a reacționat la decizia Congresului SUA de a acorda ajutor militar Ucrainei prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Potrivit Reuters, Peskov a declarat că ajutorul va „ruina și mai mult” Ucraina și va duce la și mai multe decese în conflict. (Mai multe detalii AICI)

UPDATE ora 22:43: Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a mulţumit Camerei Reprezentanţilor din SUA pentru adoptarea proiectului de lege privind ajutorul acordat Israelului, potrivit News.ro.

„Congresul SUA tocmai a adoptat cu o majoritate covârşitoare un pachet de ajutor foarte apreciat, care demonstrează un sprijin bipartizan puternic pentru Israel şi apără civilizaţia occidentală. Mulţumesc prieteni, mulţumesc America!”, a afirmat Netanyahu pe reţelele de socializare.

UPDATE ora 22.35: Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a salutat aprobarea de către Camera Reprezentanţilor a pachetului de ajutor mult aşteptat pentru efortul de război al Ucrainei în faţa Rusiei, scrie AFP.

“Salut adoptarea de către Camera Reprezentanţilor din SUA a unui nou pachet semnificativ de ajutor pentru Ucraina. Ucraina foloseşte arme furnizate de aliaţii NATO pentru a distruge capacităţile de luptă ruseşti. Acest lucru întăreşte securitatea noastră, a tuturor, în Europa şi America de Nord”, a afirmat Stoltenberg, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

Și preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a lăudat deblocarea sprijinului american. “Salut votul Camerei Reprezentanţilor din SUA care aprobă mult aşteptatul ajutor crucial de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Acest lucru trimite un mesaj clar Kremlinului: cei care cred în libertate şi în Carta Naţiunilor Unite vor continua să sprijine Ucraina şi poporul său”, a scris Michel, pe aceeași platformă de socializare, potrivit Agerpres.

UPDATE ora 22.22: Preşedintele american Joe Biden a reacționat, într-un comunicat de presă, afirmând că adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel şi regiunea Indo-Pacific transmite un “mesaj clar” despre leadership-ul american în lume. (Mai multe detalii AICI)

UPDATE ora 21.43: Pachetul de sprijin american pentru Ucraina, adoptat de Camera Reprezentanţilor, „va salva mii şi mii de vieţi”, a reacționat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după acest vot „vital”. (Mai multe detalii AICI)

UPDATE ora 20.55: Rezultatul final asupra proiectului de lege privind sprijinul pentru Ucraina a fost de 311 voturi „pentru” și 112 „împotrivă”.

Democrații au aplaudat și au fluturat steaguri ucrainene în timpul votului.

Acest vot marchează un moment crucial pentru Ucraina, care are nevoie disperată de asistență militară, pe fondul penuriei de obuze, al apărării antieriene insuficiente și al înaintării trupelor ruse pe front.

Se așteaptă ca Senatul să aprobe proiectul în zilele următoare, iar apoi acesta să fie promulgat de președintele Joe Biden.

Oficialii de la Pentagon au declarat presei americane că o parte din muniții ar putea ajunge în Ucraina în decurs de o săptămână.

Pachetul total de 95 de miliarde de dolari conține 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina și partenerii regionali.

Din această sumă, aproximativ 23 de miliarde de dolari ar fi folosite pentru refacerea stocurilor, cantităților de armament și a facilităților SUA, iar peste 11 miliarde de dolari ar finanța operațiunile militare americane actuale din regiune.

Aproape 14 miliarde de dolari incluse în proiectul de lege ar ajuta Ucraina să cumpere sisteme avansate de armament și alte echipamente de apărare.

De asemenea, proiectele de lege privind ajutorul pentru Israel, privind ajutorul pentru regiunea Indo-Pacificului (menit să descurajeze China), privind sancțiunile și activele rusești înghețate, dar și cel care deschide calea interzicerii TikTok în SUA dacă ByteDance nu va vinde aplicația au fost, de asemenea, aprobate de Camera Reprezentanților.

***

Știrea inițială: După luni de întârziere, Camera Reprezentanților din Congresul SUA urmează să voteze în acest weekend un ajutor militar american de zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina și Israel. Ambele măsuri au adversari vocali în Congres, iar speranțele de adoptare a acestora depind de o coaliție bipartizană fragilă, pentru depășirea obstacolelor legislative, scrie BBC.

Un vot procedural cheie dat vineri oferă un indiciu puternic că proiectele de lege vor trece.

O dezbatere este în desfășurare, iar votul este așteptat în cursul zilei de sâmbătă, mai târziu.

Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a declarat că dorește să impună măsurile, chiar dacă acest lucru îi pune în pericol funcția.

Votul privind Ucraina va fi urmărit îndeaproape de către Kiev, care a avertizat că are nevoie urgentă de un nou sprijin din partea aliaților săi, în condițiile în care forțele ruse fac progrese constante pe câmpul de luptă.

În cazul în care Camera va aproba proiectele de lege, Senatul ar putea aproba pachetul chiar în acest weekend. Președintele Joe Biden a promis că le va promulga.

Ce conțin proiectele

Propunerea de ajutor extern a lui Johnson prevede 60,8 miliarde de dolari (49 miliarde de lire sterline) pentru Ucraina, 26,4 miliarde de dolari pentru Israel și 8,1 miliarde de dolari pentru regiunea Indo-Pacific, inclusiv Taiwan.

Camera Reprezentanților va vota fiecare componentă în parte, ceea ce ridică posibilitatea ca unele componente să fie aprobate, iar altele să fie respinse.

De asemenea, președintele Camerei Reprezentanților va supune la vot și un al patrulea act legislativ, care include cerința ca firma chineză ByteDance să se desprindă de aplicația de socializare TikTok. Acest proiect prevede și autorizarea vânzării activelor rusești înghețate și impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Chinei.

Tot ceea ce va trece va fi combinat într-un singur proiect de lege care va trebui apoi să fie aprobat în ansamblu de Senat, înainte de a ajunge pe biroul președintelui american.

Johnson a mai promis că va introduce la vot și un proiect de lege privind reforma imigrației care să conțină prevederi favorizate de republicanii conservatori, în încercarea de a obține sprijinul acestora pentru pachetul de ajutor.

Însă este puțin probabil ca proiectul de lege privind migrația la frontiere să treacă, deoarece ar avea nevoie de sprijinul a două treimi din Cameră, așa că va face obiectul unui proces separat.

Motivele amânării aprobării ajutorului

Sondajele de opinie sugerează că un număr tot mai mare de republicani se opun oricărui nou ajutor pentru Ucraina. Unii liberali sunt împotriva sprijinului militar pentru Israel.

Deși aceste sentimente nu au fost suficiente pentru a împiedica Senatul SUA să adopte în februarie o legislație care conținea sprijin pentru ambele națiuni, în Camera Reprezentanților lucrurile stau altfel.

Johnson are o majoritate subțire în această cameră, iar câțiva conservatori au amenințat că vor face presiuni pentru înlăturarea lui dacă va susține noul pachet de sprijin pentru Ucraina.

Efortul acestor conservatori de linie dură, condus de Marjorie Taylor Greene, parlamentară de Georgia, are până acum alți doi susținători: Thomas Massie din Kentucky și Paul Gosar din Arizona.

Până acum, președintele Camerei Deputaților a fost reticent în a-și provoca criticii de dreapta. Miercuri însă, el a revenit asupra poziției sale, afirmând că obiectivul său este „să facă ceea ce trebuie și să lase lucrurile să cadă acolo unde trebuie”.

Între timp, democrații de stânga care se opun războiului din Gaza declanșat de către Israel au declarat că nu vor permite ca SUA să continue să fie complice la o catastrofă în materie de drepturi ale omului.

Proiectul de lege privind ajutorul pentru Israel conține 9 miliarde de dolari în ajutor umanitar, ceea ce ar putea contribui la convingerea unor democrați reticenți.

Permițând un proces de vot separat pentru ajutorul acordat Israelului și cel destinat Ucrainei, Johnson speră ca parlamentarii din Congres să voteze la nivel individual împotriva prevederilor care nu le plac, fără a scufunda întregul efort.

Miza: Ucraina riscă să piardă războiul până la finalul anului

Oficialii administrației Biden au avertizat că situația din Ucraina este gravă. Armata ucraineană se confruntă cu o lipsă gravă de muniții, iar moralul este scăzut, în timp ce forțele ruse câștigă teren.

„Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de luptă până la sfârșitul anului 2024, sau cel puțin să-l pună pe (președintele rus Vladimir) Putin într-o poziție în care ar putea, în esență, să dicteze termenii unei înțelegeri politice”, a avertizat directorul CIA, William Burns, în timpul unui discurs susținut joi, în Texas.

Citiți și:

Avertisment dur al șefului CIA, pe fondul anticipatei ofensive majore de vară a rușilor: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului 2024

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *